Legea prin care instanța de insolvabilitate este obligată să informeze debitorul despre depunerea cererii introductive până la emiterea încheierii de admitere a cererii, oferindu-i termen pentru formularea referinței a fost declarată neconstituțională.

Curtea Constituțională a pronunțat hotărârea pentru controlul constituționalității Legii nr. 252 din 16 decembrie 2020 privind modificarea Legii insolvabilității nr. 149/2012.

Autorul sesizării a susținut că Legea nr. 252 din 16 decembrie 2020 privind modificarea Legii insolvabilității nr. 149/2012 a fost adoptată cu încălcarea procedurilor de legiferare. De asemenea, potrivit autorului sesizării, prin legea contestată a fost introdusă o regulă potrivit căreia instanța de insolvabilitate este obligată să informeze debitorul despre depunerea cererii introductive până la emiterea încheierii de admitere a cererii, oferindu-i termen pentru formularea referinței. Autorul sesizării a menționat că aceste circumstanțe pot conduce la diminuarea activelor de către debitor, în detrimentul intereselor patrimoniale ale creditorului.

Curtea a reținut că viciile invocate de autorul sesizărilor – lipsa unor dezbateri la adoptarea Legii contestate și imposibilitatea deputaților de a formula amendamente la proiectul de lege – pot afecta regulile parlamentare stabilite expres sau deduse implicit din articolele 73 și 74 din Constituție.

De asemenea, Curtea a constatat incidența articolelor 20 [accesul liber la justiție] și 46 [dreptul la proprietate privată] din Constituție în privința modificărilor operate la articolele 28 alin. (1) și 21 alin. (2) din Legea insolvabilității.

Cu privire la critica extrinsecă de constituționalitate (pretinsa încălcare a articolelor 73 și 74 din Constituție)

Curtea a menționat că Parlamentul este suveran în materia reglementării procedurii de adoptare a legilor. Totuși, suveranitatea Parlamentului nu este absolută, ea fiind limitată de principiile constituționale în această materie. În acest sens, atât la reglementarea procedurilor parlamentare, cât și la aplicarea lor, i.e. la adoptarea actelor normative, Parlamentul trebuie să asigure echilibrul corect dintre principiul autonomiei parlamentare și celelalte principii incidente în materia procedurilor parlamentare, care sunt stabilite expres sau care pot fi deduse clar din Constituție.

Dat fiind caracterul suveran al Parlamentului în materia legiferării, Curtea a reținut că competența sa în materia controlului constituționalității procedurii parlamentare este limitată. În acest domeniu, Curtea trebuie să manifeste deferență judiciară față de rolul Parlamentului de legislator autonom. În acest sens, Curtea poate verifica constituționalitatea unei legi sub aspectul procedural doar dacă la adoptarea ei Parlamentul a afectat vreun element esențial al procesului de legiferare, care rezultă expres din Constituție sau care poate fi dedus dintr-un principiu constituțional.

Curtea a reținut anterior că în cadrul procedurilor de legiferare Parlamentul trebuie să asigure deputații cu posibilitatea de a examina conținutul proiectului de lege printr-un schimb de opinii. Această etapă a procesului de legiferare este necesară, deoarece ea le oferă deputaților posibilitatea de a înțelege esența proiectului de lege propus spre examinare și contribuie la edificarea încrederii societății că legea a fost discutată pe larg până la adoptare.

Examinând sesizarea, Curtea a observat că proiectul de lege a fost înregistrat la Secretariatul Parlamentului pe 15 decembrie 2020. Pe 16 decembrie 2020, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului, proiectul a fost votat în două lecturi. De la înregistrarea proiectului la Secretariatul Parlamentului până la votarea sa în două lecturi a trecut aproximativ o zi. De la prezentarea în ședința plenară a raportului Comisiei juridice, numiri și imunități cu privire la legea contestată până la votarea ei în două lecturi a trecut aproximativ un minut.

În acest context, Curtea a reținut că termenul oferit de Parlament pentru formularea propunerilor și a amendamentelor la proiectul legii contestate a fost insuficient. În consecință, deputații din opoziția parlamentară nu au dispus de posibilitatea de a-și exercita în mod efectiv dreptul de a formula amendamente.

Așadar, pentru că la adoptarea Legii contestate Parlamentul nu a asigurat un echilibru corect între dreptul deputaților de a formula amendamente la proiectele de legi și principiul autonomiei parlamentare, Curtea a constatat că legea contestată contravine articolului 73 din Constituție. Curtea a considerat că această constatare o scutește să-și continue analiza prin prisma articolului 74 din Constituție.

Cu privire la critica intrinsecă de constituționalitate (pretinsa încălcare a articolelor 20 și 46 din Constituție)

Deși constatările referitoare la nerespectarea procedurilor parlamentare puteau scuti Curtea de examinarea, sub aspect substanțial, a prevederilor contestate, Curtea a examinat și acest capăt al sesizării în vederea consolidării raționamentelor sale, precum și pentru a oferi repere legislatorului în cazul unei eventuale modificări a legii.

Articolul 21 alin. (2) din Legea insolvabilității (în redactarea Legii nr. 252 din 16 decembrie 2020) prevede că instanța de insolvabilitate soluționează cererea introductivă prin emiterea unei încheieri, în termen de 20 de zile de la depunere. Alineatul 5 al aceluiași articol stabilește că, prin încheierea de admitere a cererii introductive, instanța de insolvabilitate dispune punerea sub observație a debitorului, desemnează un administrator provizoriu și aplică măsuri de asigurare a creanțelor creditorilor.

Articolul 28 alin. (1) din Legea insolvabilității (în redactarea Legii nr. 252 din 16 decembrie 2020) stabilește că până la emiterea încheierii de admitere a cererii introductive spre examinare, în decursul a trei zile lucrătoare de la primirea cererii introductive înaintate de creditor, instanța de insolvabilitate va expedia debitorului cererea în copie pentru a-şi expune poziția procesuală prin înaintarea referinței. Potrivit alineatului (2) al aceluiași articol, în cel mult 10 zile de la primirea copiei de pe cererea introductivă, debitorul prezintă instanței de insolvabilitate o referință la cererea introductivă, prin care contestă sau recunoaște existența stării de insolvabilitate.

Curtea a constatat că prin modificările operate la aceste articole, legislatorul a instituit obligația instanței de insolvabilitate de a notifica debitorul despre depunerea cererii introductive de către creditor în vederea depunerii referinței, până la emiterea încheierii de admitere a acestei cereri și, respectiv, până la verificarea întrunirii condițiilor de formă și de fond și de preluare a cauzei în proprie procedură.  De asemenea, a fost mărit termenul în care instanța de insolvabilitate poate decide referitor la admiterea, restituirea sau refuzul de a primi cererea introductivă.

Curtea a observat că până la modificările în discuție, instanța de insolvabilitate era obligată să admită spre examinare cererea introductivă depusă de creditor în cel mult trei zile de la depunere. Ulterior, în decurs de două zile de la adoptarea încheierii de admitere a cererii introductive, instanța expedia copia cererii debitorului, solicitându-i prezentarea unei referințe în cel mult 10 zile de la primirea cererii. Altfel spus, debitorul era notificat despre depunerea cererii introductive abia după admiterea acesteia spre examinare și după aplicarea măsurilor de asigurare.

Curtea a reținut că noua soluție legislativă adoptată de legislator este una deficitară, pentru că: (i) instituie obligația instanței de insolvabilitate de a întreprinde acțiuni procesuale până la primirea/admiterea cauzei spre judecare; (ii) informează debitorul despre depunerea unei cereri introductive împotriva sa până la aplicarea măsurilor de asigurare; (iii) stabilește un termen mare pentru admiterea cererii introductive de către instanța de insolvabilitate. Prevederile respective pot compromite executarea creanțelor în procesele de insolvabilitate și pot fi folosite contrar intereselor patrimoniale ale creditorilor.

Curtea a conchis că măsura legislativă în discuție a diminuat efectivitatea procedurii de insolvabilitate și nu corespunde obligației pozitive a statului de a pune la dispoziția creditorilor mecanisme juridice apte să asigure recuperarea creanțelor. Prin urmare, modificările operate prin Legea nr. 252 din 16 decembrie 2020 la articolele 21 alin. (2) și 28 alin. (1) din Legea insolvabilității sunt contrare articolelor 20 și 46 din Constituție.

De asemenea, Curtea a dispus revigorarea prevederilor din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 în redactarea anterioară Legii nr. 252 din 16 decembrie 2020. Curtea a menționat că această soluţie îşi găseşte fundamentul în dispoziţiile constituţionale ale articolului 134 alin. (3) privind rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei şi ale articolului 140 din Constituţie, care stabileşte că hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii.

Pornind de la argumentele invocate, Curtea a admis sesizarea. Curtea a declarat neconstituțională Legea nr. 252 din 16 decembrie 2020 privind modificarea Legii insolvabilității nr. 149/2012. Curtea a revigorat prevederile Legii insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 în redactarea anterioară Legii nr. 252 din 16 decembrie 2020