Douăsprezece sesizări referitoare la sechestrarea bunurilor în vederea unei eventuale confiscări (art. 204 alin. (3) din Codul de procedură penală) au fost respinse ”la pachet” de Curtea Constituțională, potrivit unei decizii din 11 noiembrie. Curtea a conchis că acestea nu au întrunit condițiile de admisibilitate și reprezintă actiones populares (atunci când de eventuala soluție a excepției de neconstituționalitate nu profită autorul acesteia).

Toate sesizările, declarate inadmisibile, au fost înregistrate în 22 și 25 octombrie 2021. Acestea au fost conexate având în vedere identitatea de obiect și a motivele care au stat la baza criticilor de neconstituționalitate.

Articolul contestat în cele 12 sesizări stabilește că, în vederea asigurării unei eventuale confiscări speciale sau confiscări extinse a bunurilor, pot fi puse sub sechestru bunurile prevăzute la articolele 106 alin. (2) (confiscarea specială) şi 106¹ din Codul penal (confiscarea extinsă).

Autorul excepțiilor a invocat că prevederile contestate fac trimitere la articolele din Codul penal care reglementează categoriile de bunuri care pot fi puse sub sechestru pentru o eventuală confiscare, însă nu stabilesc persoanele în privința cărora poate fi aplicat sechestrul pe bunuri. Potrivit autorului, normele contestate permit aplicarea sechestrului pe bunurile unor persoane care nu au vreun statut în cauza penală în care se solicită aplicarea sechestrului. În sesizări s-a menționat că aceste prevederi încalcă dreptul persoanei de acces liber la justiție, dreptul de a-şi cunoaște drepturile și îndatoririle și dreptul de proprietate, garantate de articolele 20 (accesul liber la justiție), 23 (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaște drepturile şi îndatoririle) și 46 (dreptul la proprietate privată şi protecția acesteia) din Constituție.

Curtea a considerat toate cele 12 sesizări inadmisibile.

Curtea a considerat că acestea reprezintă actiones populares (atunci când de eventuala soluție a excepției de neconstituționalitate nu profită autorul acesteia). Mai exact, Curtea menționează la caz că majoritatea excepțiilor de neconstituționalitate au fost ridicate în cadrul unor procese aflate pe rolul Curții de Apel Chișinău care au ca obiect examinarea recursurilor formulate împotriva unor încheieri prin care au fost aplicate sechestre asupra bunurilor persoanelor fizice și juridice care nu au vreun statut în cauza penală. În încheierile respective, instanța de fond a menționat că beneficiarul efectiv al bunurilor în discuție ar fi învinuitul din cauza penală. În acest context, Curtea constată că, deși autorul sesizărilor a ridicat excepțiile de neconstituționalitate în interesele învinuitului, argumentarea sa se întemeiază pe încălcarea drepturilor persoanelor terțe, i.e. care nu au un statut în procesul penal, însă cărora li s-a aplicat sechestru pe bunuri. Prin urmare, Curtea conchide că sesizările privind excepțiile de neconstituționalitate reprezintă actiones populares. ”De altfel, persoana care are calitatea de învinuit și în interesele căreia au fost ridicate excepțiile, nu ar putea profita de eventuala soluție a Curții”.

Având în vedere că și în cazul excepțiilor de neconstituționalitate  ridicate în cauzele în care s-a aplicat sechestrul pe bunurile învinuitului, autorul a abordat problema respectării drepturilor unor persoane terțe, Curtea a conchis că aceste sesizări, de asemenea, reprezintă actiones populares.

Curtea a mai subliniat că în jurisprudența sa a examinat problema pusă în discuție de autorul sesizărilor.

Curtea a reținut că măsura procesuală de punere sub sechestru, prevăzută de articolul 204 din Codul de procedură penală, poate fi aplicată în trei situații distincte, reglementate separat la alineatele (1), (2) și (3) ale acestui articol. Situația reglementată de alineatul (3) se referă la cazurile în care persoana este acuzată de comiterea unor infracțiuni pentru care norma de incriminare prevede aplicarea măsurii confiscării speciale sau confiscării extinse. În această situație, sechestrul nu se raportează la un subiect procesual, ci la bunurile care pot fi supuse confiscării speciale sau confiscării extinse în condițiile articolelor 106 și 106¹ din Codul penal (DCC nr. 91 din 27 iulie 2018, §§ 20, 23).

Problema aplicării sechestrului pentru a asigura o eventuală confiscare specială fără a i se acorda persoanei vreun statut procesual a fost examinată de Curtea Europeană în cauza Telbis și Viziteu v. România, 26 iunie 2018, în care bunurile ambilor reclamanți (soți) au fost sechestrate de către procurori în procesul percheziției domiciliului lor, deși cauza penală a fost pornită doar în privința unuia din reclamanți (§§ 6 și 7 din hotărâre).

 Din perspectiva dreptului de proprietate, Curtea Europeană a menționat că autorităților naționale li s-a acordat, în baza Convenției, o marjă discreționară referitoare la aplicarea măsurilor de confiscare nu doar în privința persoanelor acuzate de comiterea infracțiunilor, ci și în privința membrilor familiei sau a rudelor apropiate despre care se presupune că posedă și administrează bunurile dobândite ilegal, în mod neoficial, din numele acuzatului, precum și în privința altor persoane cărora le lipsește statutul necesar de bona fides ( Telbis și Viziteu,  § 68).

Cu privire la pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil, Curtea Europeană a menționat că, în aceste cazuri, trebuie analizat caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, iar factorii care trebuie avuți în vedere trebuie să confirme dacă confiscarea proprietății a fost consecința unei măsuri luate de către autoritățile de anchetă, i.e. sechestrul activelor persoanei, dacă persoana poate iniția o procedură de control judiciar pentru a obține ridicarea sechestrului, în cadrul căreia să poată contesta motivele care au stat la baza acestuia și să prezinte probe potrivit cărora bunurile respective au fost dobândite în mod legal; dacă persoana putea să prevadă, în mod rezonabil, că sechestrul ar putea conduce la confiscarea proprietății într-o etapă ulterioară a procedurii (Telbis și Viziteu,  §§ 51, 52). Curtea menționează că, la nivel național, posibilitatea inițierii unei astfel de proceduri de control judiciar este reglementată de articolul 209 din Codul de procedură penală.

Curtea a reținut că cele 12 sesizări nu întrunesc condițiile de admisibilitate și nu pot fi acceptate pentru examinare în fond, declarându-le inadmisibile.

Decizia este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.