În vigoare din 1 ianuarie 2021, noile Reguli ale Curții Internaționale de Arbitraj a Camerei de Comerț Internaționale de la Paris (Curtea ICC) aduc modificări substanțiale regulilor din versiunea precedentă (2017) privind competența tribunalului arbitral și a Curții ICC, soluționarea cât mai eficientă și într-o manieră flexibilă a cauzelor complexe și introducerea unor noi obligații procedurale ale părților în litigiu, identificate în ultimii ani în practica arbitrală internațională, în strânsă conexiune cu finanțarea litigiilor arbitrale de către terți.

Prima categorie de modificări este reflectată în articolele 12(9), 13(6), 17(1)-(2), 26 și în Anexa IV paragrafele (h)(i) din Regulile ICC.

Potrivit articolului 12(9), în situații excepționale, ca urmare a unei compuneri a tribunalului arbitral prin acordul părților considerat, însă, de Curtea ICC ca expunând hotărârea arbitrală unui risc major de anulare din perspectiva nerespectării principiilor egalității de tratament și a procesului echitabil, Curtea ICC poate interveni și dispune constituirea unui tribunal cu altă compunere, punând astfel hotărârea arbitrală la adăpostul criticilor de nelegalitate. Există de pe acum opinii exprimate în sensul că această prevedere ar aduce cu sine, însă, un alt risc, acela de coliziune între principiul autonomiei de voință a părților, piatra de temelie a arbitrajului, pe de o parte și puterea discreționară a instituției arbitrale în a dispune în contra voinței părților, pe de altă parte.

Articolul 13(6) se referă la arbitrajul în materia investițiilor. Curtea ICC are competența de a administra și asemenea cauze, în afara celor din domeniul arbitrajului comercial internațional. Cum în asemenea litigii statele sunt întotdeauna părți, neutralitatea persoanei arbitrilor desemnați constituie fundament al încrederii față de instituția arbitrală în sine, astfel că noua prevedere impune ca naționalitatea arbitrilor desemnați să fie diferită de aceea a părților. Este de discutat dacă această cerință, extrem de riguroasă, de altfel, se impune și față de arbitrii care ar avea o dublă naționalitate.

Noile articole 17(1)-(2) tind să echilibreze cenzurarea conflictului de interese între avocații părților și membrii tribunalului arbitral, pe de o parte, cu obligația părților de a notifica schimbările intervenite cu privire la persoana avocaților desemnați să le reprezinte, pe de altă parte. Conflictul de interese fiind de cele mai multe ori cauza recuzării arbitrilor, asemenea situații pot antrena prelungirea pe durată nedeterminată a cauzei arbitrale și chiar influența punerea în executare a hotărârii arbitrale. Astfel, în contextul actualei reglementări, tribunalul arbitral, cu ascultarea și a opiniei părților, poate dispune excluderea reprezentantului părții din cadrul dezbaterilor când ar exista, în opinia sa, elemente ce ar caracteriza existența unui conflict de interese.

Situația generată de apariția Covid-19 a condus la modificarea Regulilor ICC, în privința modalității în care se pot ține ședințele arbitrale, fiind prevăzute, alături de obișnuitele dezbateri orale de până acum, ținute în persoană, și procedurile virtuale (prin telefon, prin mijloace video sau prin alte mijloace considerate potrivite). În practica instituției arbitrale, au existat dezbateri în format virtual, imediat după apariția Covid-19, aplicându-se regulile în vigoare pe atunci (versiunea 2017), dar adaptate noilor circumstanțe.

Anexa IV paragrafele (h)(i) la Regulile ICC instituie o competență nouă a tribunalului arbitral, investit nu numai cu soluționarea cauzei în limitele cererilor și apărărilor părților în litigiu, dar și cu atribuția de a propune și de a încerca medierea, potrivit Regulilor de Mediere ICC, dar care să poată fi integrată în procedura arbitrală.

A doua categorie de modificări clarifică și completează scopul și întinderea unor clauze cuprinse în versiunea din anul 2017 și respectiv din anul 2012 a Regulilor ICC cu privire la cauzele complexe. Sunt considerate cauze complexe acelea având ca izvor un raport juridic fundamentat pe mai multe contracte care leagă aceleași părți sau când există mai multe părți legate de același contract sau de mai multe contracte, în toate situațiile cauza contractuală având rol esențial în identificarea și adoptarea unor soluții procedurale care să asigure o soluționare unică, în cadrul aceluiași litigiu, a neînțelegerilor părților.

În acest context al cauzelor complexe, articolele nou introduse se referă la participarea părților (articolul 7(5) și la conexarea procedurilor (articolul 10). Astfel, se completează prevederile anterioare (în vigoare din 2012) și consacră dreptul părții interesate de a solicita tribunalului arbitral lărgirea cadrului procesual cu alți participanți și după constituirea sau confirmarea tribunalului arbitral, iar nu numai înainte de acest moment, ca în precedenta reglementare. Tribunalul arbitral decide asupra unei astfel de cereri, în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei și doar în măsura în care apreciază că are ”prima facie” competența de a soluționa litigiul cu privire la această nouă parte introdusă în cauză. Lărgirea cadrului procesual în această ipoteză operează doar dacă partea respectivă confirmă tribunalul arbitral anterior constituit sau își dă acordul asupra termenilor de referință conveniți de părțile inițiale anterior cererii de lărgire a cadrului procesual. Noua prevedere permite ca în orice etapă procedurală să poată fi evaluată necesitatea lărgirii cadrului procesual și să se extindă limitele sale inițiale cu privire la acei participanți care au legătură cu contextul cauzal. Implicit, se extinde și aria de acoperire a efectelor hotărârii arbitrale și se înlătură riscul unor proceduri arbitrale suplimentare sau al așa-numitelor ”proceduri paralele”, simplificându-se în mod simțitor structura și cuantumul costurilor arbitrale.

Articolul 10 a fost reformulat, esențială în arhitectura sa actuală fiind sintagma ”aceeași convenție arbitrală”. Conexarea cauzelor arbitrale (două sau mai multe) devine posibilă pe temeiul existenței aceluiași contract, ca izvor al litigiilor dintre părți diferite (același contract, mai multe părți) sau când între aceleași părți s-au încheiat mai multe contracte. Potrivit actualei reglementări, mult mai articulată decât precedentele prevederi din versiunea 2017 a Regulilor ICC, conexarea poate fi dispusă de Curtea ICC dacă părțile în litigiu au căzut de acord asupra acesteia, dacă părțile din diferitele litigii arbitrale pendinte, chiar fără să existe identitate între acestea, au încheiat aceeași convenție arbitrală/aceleași convenții arbitrale și, ultima ipoteză, când între aceleași părți există mai multe litigii, iar aceste litigii sunt generate de aceeași relație contractuală, existând compatibilitate între cererile arbitrale.

A treia importantă categorie de modificări se referă la finanțarea litigiilor arbitrale de către alte persoane decât părțile în cauză (third party funding). Articolul 11(7) este nou introdus și instituie obligația părții finanțate de către un terț (reclamantă sau pârâtă) cu privire la cheltuielile arbitrale angajate în cauza de a dezvălui existența și identitatea finanțatorului care are un interes economic propriu în cauza respectivă. Prevederea este strâns legată de obligațiile arbitrilor de a fi și rămâne independenți și imparțiali pe întreg parcursul procedurii arbitrale. Transparența cerută părților din această perspectivă este esențială și garantează pronunțarea unei hotărâri arbitrale de către un tribunal imparțial și independent. Părțile și orice alți participanți, chiar indirect (cum este cazul terțului finanțator) la procedura arbitrală, ca și avocații și reprezentanții lor, nu trebuie să se afle în vreo împrejurare care ar putea caracteriza absența independenței și imparțialității arbitrilor.

Curtea ICC a adoptat și noul ghid de practică arbitrală, destinat părților și arbitrilor pentru aplicarea regulilor de procedură arbitrală, în vigoare, și acesta, din 1 ianuarie 2021.

Regulile ICC recent intrate în vigoare conțin și alte modificări în afara celor selecționate pentru scopul prezentului articol. Prin conținutul lor actual, Regulile ICC reafirmă principii și standarde de procedură arbitrală consacrate la nivel internațional, din perspectiva celei mai importante instituții arbitrale internaționale. Experiența Curții ICC, derulată pe parcursul a aproape 100 de ani de existență, demonstrează capacitatea sa de abordare a unor situații ivite în practică ce impun adoptarea de noi reglementări. Noile atribuții ale Curții ICC, precum și puterile suplimentare conferite arbitrilor sau Curții sunt elemente ce caracterizează importanța pe care instituția o acordă scopului primordial al părților - pronunțarea unei hotărâri arbitrale care să poată fi pusă imediat în executare, fără prejudicierea părților și în spiritul principiilor de organizare eficientă a arbitrajului, asigurându-se dreptul la un proces echitabil și egalitatea între părți.

Noile Reguli ICC oglindesc constanta preocupare a Curții ICC de a cultiva și menține încrederea în arbitraj, ca mod de soluționare a litigiilor internaționale, ținând seama de configurația și particularitățile mediului de afaceri la nivel global, aflat într-o dinamică permanentă.

Sursa: hotnews.ro.