Consiliul Uniunii Avocaților (UAM) a decis prelungirea lucrărilor sesiunii ordinare a Congresului Avocaților, desfășurat la 22 noiembrie, pentru data de 13 decembrie.

Evenimentul va avea loc în incinta Confederației Naționale a Sindicatelor, începând cu ora 10:00. Înregistrarea delegaților la Congres va începe o oră mai devreme.

Amintim că, lucrările Congresului Avocaților au avut loc și la 22 noiembrie, când delegații au decis alegerea noului președinte UAM – Emanoil Ploșniță, dar și a noii componențe a Comisiei de Etică și Disciplină.

În total, pe Ordinea de zi a Congresului au fost incluse 16 subiecte.