Persoanele care revin în Moldova de peste hotare, precum și cetățenii care nu confirmă un stagiu de cotizare de 12 luni în ultimele 24 luni se vor putea înregistra ca șomer doar după achitarea primei de Asigurare Obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru situații excepționale.

Persoanele care şi-au pierdut, însă, locul de muncă drept consecinţă a stării de urgenţă, la înregistrarea cu statut de şomer la subdiviziunea teritorială pentru ocuparea forţei de muncă şi solicitarea ajutorului de şomaj nu sunt obligate să se asigure în mod individual în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medical.

În perioada stării de urgență, persoanele, inclusiv cele revenite de peste hotare, înregistrate cu statut de șomer la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, beneficiază lunar de ajutor de șomaj în cuantum de 2.775 lei. Ajutorul se va acorda chiar dacă nu au stagiul de cotizare necesar pentru a beneficia de ajutor de șomaj, conform legislației în vigoare.

Șomerii care deja beneficiază de ajutor de șomaj sau au obținut dreptul la ajutorul de șomaj în perioada stării de urgență, în cuantum mai mic decât 2.775 lei, vor beneficia de compensarea diferenței dintre cuantumul ajutorului de șomaj acordat și suma de 2.775 lei, până la ridicarea stării de urgență.