Deputații vor depune jurământul în fața plenului Parlamentului. Comisia juridică, numiri și imunități va propune plenului Parlamentului aprobarea unui proiect de modificare a Regulamentului Parlamentului.

Potrivit Direcției generală comunicare și relații publice a Parlamentului, jurământul va fi depus după validarea mandatului de deputat de către Curtea Constituțională. Textul jurământului este prevăzut în Constituția Republicii Moldova.

”Proiectul de lege propus vine să armonizeze cadrul normativ în domeniu și să asigure uniformitatea procedurilor în partea ce ține de respectarea cerințelor privind depunerea jurământului de către persoanele care exercită funcții de demnitate publică, în special, cele care au obținut acest mandat în mod direct în urma alegerilor, a căror legalitate a fost confirmată de Curtea Constituțională. Această procedură va contribui la valorificarea principiilor fundamentale de exercitare a funcției de demnitate publică, și anume a principiilor legalității, liberului consimțământ, transparenței, exemplului personal, responsabilității și loialității deputatului în exercitarea mandatului obținut”, se menționează în nota informativă a proiectului.

Proiectul de lege urmează a fi dezbătut în ședința plenară a Parlamentului.