Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza Mîțu v. Republica Moldova. La 5 aprilie 2013 a fost pornită urmărirea penală cu privire la sustragerea unor bunuri. Conform unei informații operative, infracțiunea ar fi fost comisă de către soțul reclamantei.

La 28 mai 2013 judecătorul de instrucție a autorizat efectuarea unei percheziții, inter alia, în apartamentul în care locuiau reclamanta și soțul ei, soldată cu maltratarea reclamantei. Urmare a plângerilor reclamantei în adresa procuraturii și, ulterior, a instanței de judecată cu privire la maltratarea sa de către poliție, pretențiile reclamantei au fost respinse.

Invocând încălcarea Articolului 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reclamanta s-a plâns în fața Curții de utilizarea forței excesive de către ofițerii de poliție asupra ei în urma refuzului soțului ei de a se supune cerințelor poliției, precum și de lipsa unei investigații efective în acest sens.

Guvernul a invocat că reclamanta și soțul ei opuseseră rezistență cerințelor legale ale colaboratorilor poliției, iar ancheta efectuată a stabilit că utilizarea forței în privința reclamantei nu fusese disproporționată.

Cu toate acestea, Curtea a notat că reclamanta a refuzat să deschidă ușa colaboratorilor poliției și că, la acel moment, ea nu coopera cu autoritățile. De asemenea, având în vedere informația cu privire la existența unor arme de foc în apartamentul reclamantei și a soțului ei, ofițerii nu puteau fi în totalitate siguri pentru viața și siguranța lor până la imobilizarea persoanelor din respectivul apartament. În același timp, Curtea a notat că reclamanta fusese împinsă la podea printr-o lovitură cu cizma în spate pentru a o împiedica să ridice capul pentru a-și vedea soțul sângerând. Curtea a considerat că un asemenea tratament în privința reclamantei, deși aparent provocat de faptul că reclamanta nu stătea nemișcată, nu a fost strict necesar, din moment ce comportamentul ei nu prezenta vreun pericol. De asemenea, Curtea a notat că autoritățile au dispus de suficient timp pentru a-și planifica operațiunea și să ia în calcul inclusiv refuzul ipotetic din partea locatarilor apartamentului de a coopera cu autoritățile, cunoscând despre posibilitatea existenței unor arme de foc în interior. Mai mult ca atât, ofițerii de poliție păreau mai degrabă să reacționeze în funcție de derularea evenimentelor în apartament, decât să acționeze în baza unei operațiuni planificate. Prin urmare, având în vedere modul în care a fost tratată reclamanta după ce fusese imobilizată și planificarea insuficientă a operațiunii, care a lăsat un loc prea mare pentru improvizații și utilizare excesivă a forței, Curtea a constatat încălcarea Articolului 3 din Convenție sub aspect material.

Cu referire la investigarea plângerilor reclamantei, Curtea a notat că nici o autoritate care a examinat plângerea reclamantei nu a atras atenția la afirmațiile ei, inclusiv un tricou cu urme de încălțăminte la spate, potrivit cărora ea fusese imobilizată la pământ cu piciorul, fiind deja sub controlul a cel puțin doi ofițeri special antrenați și nefiind în stare să-și controleze mișcările. Nu a fost cercetat nici faptul dacă ea ar fi atacat ofițerii sau dacă ar fi opus rezistență într-un mod periculos pentru viața ori sănătatea altor persoane și nici nu au fost identificați ofițerii care ar fi tratat-o astfel. Deși fusese constatat caracterul legal al forței utilizate asupra reclamantei și a soțului ei, autoritățile nu au verificat dacă în aceste circumstanțe o asemenea forță a fost excesivă. Prin urmare, Curtea a constatat că a avut loc o încălcare a Articolul 3 din Convenție și sub aspect procedural.

În consecință, Curtea a acordat reclamantei 4.500 euro pentru prejudiciul moral și 380 euro pentru costuri și cheltuieli.