Pandemia de COVID-19 provoacă dileme juriștilor. Un bărbat din România, acuzat de furt calificat, după ce a sustras un telefon dintr-un magazin, în care a intrat, așa cum îi cere acum legea, cu mască sanitară, vrea să beneficieze de o reducere de pedeapsă scrie digi24.ro. Legislația română prevede că cine fură mascat riscă până la cinci ani de închisoare, în timp ce hoțul cu fața descoperită primește cel mult trei ani. Curtea Supremă a fost sesizată pentru a rezolva această dilemă după ce bărbatul a cerut reîncadrarea acuzațiilor. 

Dilema a apărut la Curtea de Apel București după ce un bărbat condamnat în primă instanță pentru furt calificat cere încadrarea faptei. El este acuzat că a furat un telefon dintr-un magazin din București anul trecut, când era obligatorie masca de protecție în spațiile închise.

”Nu se poate nega că inculpatul a profitat de dispozitia legală tocmai pentru a comite presupusa infracțiune și pentru a nu fi ușor de recunoscut", se menționează în încheierea sentinței Judecătoriei de sector.

Este opinia judecătorilor care consideră că hoțul de telefoane se folosește de regulile sanitare.

Procesul a fost amânat până când Curtea Supremă va tranșa situația. Potrivit avocaților, Înalta Curte a fost sesizată pentru dezlegarea unei situații de drept:” Pentru a clarifica dacă o persoană care a săvârșit un furt va fi condamnat pentru furt calificat, o pedeapsă de la 1 la 5 ani, sau furt simplu care înseamnă amendă sau de la 6 luni la 3 ani în situația în care, în mod obligatoriu, a purtat masca pe perioada pandemiei”.