Curtea Constituțională a pronunțat o hotărâre privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului 226¹⁶ alin. (11) din Codul fiscal, care stabilesc că informația deținută de serviciile fiscale le poate fi prezentată instanțelor judecătorești și organelor de urmărire penală doar în scopul examinării cazurilor legate de evaziunea fiscală.

Curtea a reținut că articolul 26 din Constituție garantează dreptul la apărare. Dreptul la apărare presupune posibilitatea fiecărui om de a reacționa independent, prin mijloace legitime, în fața unui tribunal, la încălcarea drepturilor și libertăților sale. Curtea a subliniat că dreptul la apărare, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, cuprinde totalitatea drepturilor și a regulilor procedurale care îi acordă persoanei posibilitatea de a se apăra împotriva acuzațiilor ce i se aduc și de a le contesta, în vederea demonstrării nevinovăției sale. Prin urmare, dreptul la apărare trebuie asigurat pe tot parcursul procesului penal. În acest sens, Curtea Europeană a reținut că la stabilirea caracterului echitabil al procesului în ansamblu, trebuie să se țină seama dacă s-a respectat dreptul la apărare. Astfel, trebuie să se examineze în special dacă acuzatului i s-a acordat posibilitatea de a avea acces și de a administra probele pe care le consideră necesare pentru a le utiliza în apărarea sa (a se vedea Rowe și Davis v. Regatul Unit, 16 februarie 2000, § 60).   

Curtea a notat că potrivit dispozițiilor constituționale și legale, autoritățile judiciare sunt obligate să ia toate măsurile necesare pentru ca apărarea să fie exercitată în mod efectiv. Pentru a-și exercita dreptul la apărare, persoanei acuzate trebuie să i se permită să beneficieze de toate mijloacele de probă, care se pot dovedi decisive pentru șansele apărării. Așadar, dreptul unei persoane de a-și pregăti efectiv apărarea se află într-o legătură indisolubilă cu dreptul de acces la probe.

Curtea a subliniat că o problemă distinctă în contextul asigurării dreptului la apărare al acuzatului ține de accesul acestuia la toate probele care au legătură cu dosarul pentru a-și realiza dreptul la apărare, însă în unele situații statul ar avea dreptul de a nu divulga unele elemente, garantând astfel respectarea altui drept fundamental, e.g., dreptul la viața privată. Ponderea drepturilor concurente se stabilește prin punerea lor în balanță de către instanțele de drept comun, în funcție de circumstanțele fiecărui caz particular. În conformitate cu prevederile articolului 54 din Constituție, orice limitare legală a dreptului la apărare trebuie justificată în mod convingător, prin urmărirea unui scop legitim. Ea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și să nu poată atinge existența dreptului respectiv. Cu alte cuvinte, atunci când se limitează un drept, trebuie asigurat un echilibru corect între acesta și scopul legitim urmărit.

Curtea a reținut că, în materie penală, reglementarea garanțiilor specifice unui proces penal trebuie să se circumscrie unei proceduri clare și efective, care să permită accesul la mijloacele de probă. Curtea a observat că dispozițiile contestate din articolul 226¹⁶ alin. (11) din Codul fiscal, care reglementează mecanismul de declarare și de asigurare a confidențialității informației fiscale, prevăd prezentarea informației deținute de serviciile fiscale instanțelor judecătorești și organelor de urmărire penală doar în scopul examinării cazurilor legate de evaziunea fiscală, nu și în alte cazuri. Totodată, Curtea a notat că prevederile contestate ale articolului 226¹⁶ din Codul fiscal interzic accesul la informațiile care pot conduce la identificarea unei persoane, în special accesul la codul de identificare, la numele, prenumele, disponibilul de mijloace bănești, precum și proprietățile persoanei.

Curtea a observat că legislatorul a atribuit o protecție mai mare dreptului la respectarea vieții private, în defavoarea dreptului la apărare. În acest sens, Curtea a reținut că ambele drepturi sunt protejate de Constituție, prin articolul 28 și, respectiv, prin articolul 26. Niciunul dintre aceste drepturi nu este absolut. Fiecare drept poate fi supus restricțiilor, inter alia, pentru protecția drepturilor altor persoane, după cum prevede articolul 54 alin. (2) din Constituție. Mai mult, Constituția Republicii Moldova nu stabilește o ierarhie a priori între aceste drepturi fundamentale.

Curtea a reținut că prevederile contestate ale Codului fiscal împiedică exercitarea unui control judecătoresc efectiv și îi neagă instanței de judecată aplicarea standardelor incidente privind punerea în balanță a intereselor concurente, stabilite atât în jurisprudența Curții Constituționale, cât și în jurisprudența Curții Europene În acest context, Curtea observă că, prin instituirea acestor măsuri, legislatorul a negat de plano interesele persoanei de a-și asigura o apărare efectivă, în cadrul unui proces penal, în afara sferei fiscale. Astfel, modalitatea în care a fost reglementat textul criticat interzice orice punere în balanță a intereselor concurente de către judecătorul de drept comun.

De asemenea, Curtea a subliniat că legislația Republicii Moldova conține suficiente garanții procesuale care să permită optimizarea exercițiului celor două drepturi concurente, astfel încât să fie asigurat un echilibru corect. De exemplu, pentru o garantare efectivă a dreptului la apărare și pentru o prejudiciere insignifiantă a dreptului la respectarea vieții private, ședințele relevante ale procesului în care se dezbat probele care își au originea în informațiile primite de la Serviciul Fiscal de Stat ar putea să nu fie judecate în mod public (a se vedea articolul 15 alin. (4) din Codul de procedură penală).

Curtea a considerat că echilibrul dintre interesele concurente poate fi asigurat numai prin eliminarea restricției prevăzute de prevederile contestate și prin aplicarea, în caz de necesitate, a mecanismelor referitoare la anonimizarea acestor informații, fără a se afecta dreptul la apărare al persoanei interesate, în cadrul unui proces judecat în mod echitabil.

În consecință, Curtea a constatat că prevederile contestate din articolul 226¹⁶ alin. (11) din Codul fiscal contravin articolului 26 din Constituție, pentru că nu asigură un echilibru corect pentru dreptul la apărare, așa cum prescrie articolul 54 din Constituție.

În acest context, Curtea a declarat neconstituționale textele ”prin derogare de la art. 131 alin. (5)” și ”în scopul examinării cazurilor de evaziune fiscală. Autoritățile menționate vor utiliza informația numai în acest scop” din articolul 226¹⁶ alin. (11) din Codul fiscal, adoptat prin Legea nr. 1163 din 24 aprilie 1997. 

Hotărârea Curții este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.