Curtea urmează să verifice sub aspectul constituționalității sintagma ”cu excepția cazurilor prevăzute la alin.(2)”, prevăzută de art. 264 alin. (1) Cod fiscal și ”termenul de prescripție nu se extinde asupra impozitului, taxei, majorării de întârziere (penalității) sau sancțiunilor fiscale aferente unui impozit, unei taxe concrete dacă darea de seamă fiscală care stabileşte obligația fiscală conține informații ce induc în eroare sau reflectă fapte ce constituie infracțiuni fiscale ori nu a fost prezentată” prevăzută de art. 264 alin. (2) Cod fiscal.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de avocatul Andrian Paladii, BAA ”Paladii, Catan și Asociații”, în cadrul unui dosar de contestare a unui act administrativ a Serviciului Fiscal, în care s-a invocat încălcarea termenului de prescripţie pentru stabilirea obligaţiei fiscale.

Alin. (1) din art. 264 instituie termini, în care ne luarea unei măsuri punitive să aibă ca efect înlăturarea răspunderii fiscale prin intervenția prescripției. Alineatul stabilește anumite excepții, prevăzute la alin. (2) al aceluiași articol.

Cu referire la art. 264 alin. (2) Cod fiscal, autorul sesizării susține că sintagma contestată este contrară principiului previzibilităţii normei de drept.

În opinia autorului, nu este clar:

  • care autoritate stabilește acele circumstanţe de extindere a termenului de prescripţie;
  • care este procedura și-n baza căror probe se extinde cu titlul de excepţie termenul de prescripţie;
  • care este actul care stabilește acele circumstanţe excepţionale și posibilitatea de contestare a lui în faţa unei instanţe de judecată;

Într-o astfel de interpretare, susține autorul sesizării, norma ce nu corespunde criteriilor clarităţii este contrară art.23 din Constituţie.

Apărătorul mai invocă că prevederile de la alineatul (2) al art. 264, acordă organului fiscal dreptul de a efectua un control fiscal oricând și în lipsa unor temeiuri clar definite, care ar putea fi considerate judicioase în fiecare caz individual. Totodată, norma plasează persoana într-o stare de incertitudine pentru un termen nedefinit și pentru circumstanțe care pot fi invocate aleatoriu. Astfel, efectul defavorabil al neîndeplinirii la timp (timp de 4 ani) a obligaţiilor de serviciu, de către organul fiscal este pasat contribuabilului.

Potrivit avocatului, având în vedere că art. 264 alin. (2) duce la imprescriptibilitatea oricărei încălcări a legislaţiei fiscale, prevederile alin. (1) din același articol devin inaplicabile, putând să fie abrogate întrucât sunt inaplicabile.

În opinia autorului, odată cu expirarea termenului de prescripție persoana urmează a dispune de certitudinea și convingerea că nu va mai fi supusă cărorva controale.

Autorul sesizării solicită declararea neconstituționalității celor două sintagme, în temeiul art. 23 (Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaște drepturile şi îndatoririle) și art. 54 (Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) din Constituţie.

Prescripția răspunderii fiscale este, potrivit autorului sesizării, o cauză extinctivă (de stingere) a răspunderii fiscale, o cauză ce stinge raportul juridic fiscal de conflict, deoarece acesta nu a fost soluționat într-o perioadă de timp rezonabilă și care determină imposibilitatea aplicării sau luării sancţiunilor de drept fiscal, cauză determinată și justificată de influenţa pe care trecerea timpului o exercită asupra necesităţii de a se recurge la constrângere fiscală.

Această cauză extinctivă înlătură răspunderea fiscală, făcând să înceteze dreptul organelor fiscale de a trage la răspundere fiscală și de a aplica o pedeapsă celui care a săvârșit o încălcare și, pe cale de consecinţă, stinge obligaţia făptuitorului de a răspunde fiscal; ea are deci caracterul unei renunțări la acțiune, renunțare prestabilită de lege, dar supusă condiției trecerii unui anumit termen de la data săvârșirii încălcării.