Guvernul a aprobat în ședința de astăzi bugetul de stat pentru anul 2020, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2020.

Proiectul prevede venituri de 44,1 miliarde de lei şi cheltuieli de 51,5 miliarde de lei. Prin urmare, deficitul bugetar va constitui anul viitor 7,4 miliarde de lei, cu 2 miliarde de lei mai mare decât în anul precedent.

Autoritățile prognozează că până la 31 decembrie 2020 datoria de stat internă nu va depăşi 25707,3 milioane de lei, datoria de stat externă – 41820,9 milioane de lei (echivalentul a 2208,1 milioane de dolari SUA). Soldul garanţiilor de stat externe nu va depăși 1704,6 milioane de lei (echivalentul a 90 milioane de dolari SUA), iar soldul garanţiilor de stat interne nu va depăşi 1600,0 milioane de lei.

În proiect este prevăzut că valoarea de referință a salariilor angajaților din sectorul bugetar va constitui 1.650 lei, cu anumite excepții pentru unele categorii de funcționari.

Cu mai multe detalii privind bugetul de stat pentru 2020 vom reveni în articole ulterioare.

Proiectul bugetului urmează a fi aprobat și de Parlament.