Studenții Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova vor putea să-și dezvolte abilitățile profesionale în domeniul medierii în cadrul unui laborator special, deschis recent în cadrul instituției.

Mai exact, Laboratorul de mediere va servi și drept platformă inițială pentru asigurarea instruirilor continue în domeniul medierii. Astfel, drept rezultat al activității de mediere, Facultatea de Drept a USM își propune nu doar să ofere studenților cadru de dezvoltare a abilităților în acest sens, dar și să se impună drept lider educațional în dezvoltarea și oferirea programelor de instruire în mediere atât pentru formarea inițială, cât și pentru formarea continuă a mediatorilor.

Laboratorul de mediere urmează să devină cel mai important centru pe piața de mediere din Moldova prin conectarea studenților, mediatorilor specializați, Consiliului de Mediere, Centrului de Mediere, mediului academic, experților internaționali și naționali în domeniul medierii. Scopului principal al acestuia va fi promovarea medierii în rândul studenților Facultății de Drept și, în același timp, va fi punct de referință pentru toate activitățile de mediere conexe din Republica Moldova.

Laboratorul de mediere a fost lansat în cadrul proiectului ”Moldova - Medierea Comercială și Arbitraj (Etapa IV-a)”, care are ca scop să îmbunătățească climatul investițional în Moldova prin facilitarea utilizării medierii comerciale și a arbitrajului la nivel național. Acesta este implementat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în parteneriat cu Organizația Internațională pentru Dezvoltarea Dreptului (IDLO) și cu suportul financiar din partea USAID.