Carlos Ghosn, fostul președinte Renault și Nissan a pus bazele unui fond de investiții în Silicon Valley, Shogun Investments, împreună cu fiul său, cu banii pe care procurorii susțin că i-a sustras de la Nissan.

Și anume, potrivit profit.ro, Ghosn a sustras aproape 44 milioane dolari cu ajutorul unui dealer Nissan din Oman, printr-un fond de investiții numit Good Faith Investments, după cum reiese dintr-o investigație Wall Street Journal. Peste 27 de milioane de dolari din acești bani i-a cheltuit prin intermediul unei companii numite Shogun Investments, pentru a deschide mai multe companii în Silicon Valley, o parte din bani fiind virați către fiul său.

Carlos Ghosn este, deja, acuzat de procurorii japonezi de faptul că a sustras fonduri Nissan prin intermediul unui dealer din Oman. Procurorii au descoperit că fostul președinte al companiei a aranjat o plată de 10 milioane de dolari către dealer, care la rândul lui a virat o parte din bani, circa 5 milioane de dolari, către o companie libaneză. Prin acest vehicul, Ghosn a făcut investițiile din Silicon Valley, dar și a cumpărat și un yacht care a costat 11,2 milioane de dolari, în 2015.

Carlos Ghosn a fost arestat în decembrie 2018, fiind aduse mai multe acuzații de fraudă și de folosire a fondurilor Nissan în interes personal. El a fost eliberat pe cauțiune și așteaptă începerea procesului penal. Ghosn are o serie de interdicții, inclusiv cea de a-și vedea soția.