În acest an, Serviciul Fiscal de Stat va efectua controale planificate la 928 de agenți economici. Lista entităților care urmează a fi incluse în planul controalelor fiscale pentru anul 2020 a fost aprobată prin Ordinul SFS, scrie monitorul.fisc.md.

Astfel, 34 de agenți economici vor fi verificați de Direcția generală administrare contribuabili mari (DGACM). Alți 284 de contribuabili vor fi inspectați de către DGAF Chișinău, iar DGAF Centru va verifica în anul curent 252 de agenți economici. Conform listei, 227 contribuabili vor fi verificați de către DGAF Nord. DGAF Sud urmează să verifice 131 întreprinderi.

Toți agenții economici incluși în listă vor fi verificați prin metoda de verificare totală.

Planul de control a fost aprobat în vederea executării art. 15 din Legea privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător, potrivit căruia organul de control întocmeşte anual planul controalelor pentru anul următor și îl înregistrează în Registrul de stat al controalelor.

Verificările sunt planificate în conformitate cu Metodologia de planificare a controlului de stat asupra activității de întreprinzător în baza analizei riscurilor. Amintim că, Serviciul Fiscal de Stat operează cu șapte categorii de riscuri de neconformare fiscală, care au fost înregistrate în Registrul riscurilor de neconformare fiscală: riscuri generale, riscuri specifice, riscuri aferente TVA, riscuri aferente persoanelor fizice cetățeni, riscuri de conformare fiscală aferente agenților economici contribuabili mari, riscuri aferente persoanelor fizice cetăţeni cu venituri mari și riscuri aferente agenților economici beneficiari ai restituirii TVA.

În anul 2019 în Graficul controalelor planificate au fost incluși 882 agenți economici.