Investitorii străini, persoanele fizice și juridice ar putea evita dubla impunere și evaziune fiscală cu privire la impozitul pe venit. O decizie în acest sens a fost aprobată de către membrii Comisiei politică externă și integrare europeană. Cu votul majorității, a fost avizat pozitiv documentul privind aprobarea unei Convenții în acest sens între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Franceze. 

Potrivit Direcției generală comunicare și relații publice a Parlamentului, documentul a fost conceput pentru a promova dezvoltarea relațiilor comerciale și economice între Moldova și Franța, precum și pentru a atrage noi investiții străine în țara noastră.

Totodată, actul presupune crearea unor sisteme fiscale menite să armonizeze eforturile celor două state care vizează prevenirea dublei impuneri, distribuirea drepturilor de impozitare, precum și eliminarea oricărei forme de discriminare fiscală, ceea ce va oferi condiții favorabile pentru desfășurarea activității economice străine și va consolida relațiile bilaterale.

De menționat că, Moldova și Franța au semnat Convenția interguvernamentală privind evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venituri la 30 ianuarie 2006, pe care Moldova a ratificat-o în 2007, în timp ce Franța a refuzat, argumentând că documentul nu este în conformitate cu standardele în domeniul fiscal.

În urma consultărilor ulterioare, părțile au convenit să semneze o nouă convenție pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitul pe venit. Astfel, procesul de negociere a unei noi Convenții s-a desfășurat pe parcursul lunii iulie 2020 și februarie 2021.