După aproape jumătate de an și trei concursuri organizate, Consiliul Superior al Magistraturii a reușit să aleagă noul membru al Consiliului Institutului Național al Justiției din rândul judecătorilor. Funcția a revenit președintelui Judecătoriei Anenii Noi, Ghenadie Mîra.

Ghenadie Mîra a fost numit în funcția de judecător în anul 2011, la Judecătoria Soroca. Șase ani mai târziu, magistratul a fost transferat la instanța de prim nivel din Anenii Noi și, ulterior, promovat în funcția de președinte al Judecătoriei. Mandatul acestuia urmează să expire în septembrie 2021.

Consiliul INJ are 13 membri. Mandatul acestora o durată de patru ani şi poate fi reînnoit doar o singură dată. Membrii Consiliului beneficiază, pentru fiecare şedinţă la care participă, de o indemnizaţie echivalentă cu a zecea parte din salariul mediu pe economie realizat în anul precedent celui de gestiune drept unitate de referință.

Funcția de membru al Consiliului INJ a devenit vacantă după ce membrul Consiliului Superior al Magistraturii, Dorel Musteață, a fost revocat din această funcție. Decizia a fost luată de CSM în baza cererii depuse de Dorel Musteață, după ce Consiliul a fost sesizat despre incompatibilitatea acestuia de a ocupa funcția de membru al Consiliului Institului Național al Justiției și cea de membru al CSM. Sesizarea a fost depusă de Ghenadie Pavliuc, membru al Consiliului Institutului Național al Justiției și vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.

În luna iulie, CSM a fost organizat primul concurs pentru ocuparea acestei funcții. Inițial, în competiție s-a înscris un singur candidat, Violeta Chisilița. CSM a decis, însă, să prelungească perioada de depunere a dosarelor, iar în concurs s-au mai înscris Veniamin Chihai, Victor Sandu, Dorin Munteanu, Lilia Lupașco și Irina Țonov. Niciunul dintre candidați nu a obținut voturi suficiente pentru a fi promovat. În luna septembrie, s-a anunțat concurs repetat, la care s-au înscris Victor Sandu, magistrat la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana și Ghenadie Eremciuc, magistrat la Judecătoria Bălți, sediul central. A doua încercare s-a soldat cu același rezultat, niciunul dintre candidați nu a obținut voturi suficiente.

La cel de-al treilea concurs s-au înscris doar doi candidați: Ghenadie Eremciuc de la Judecătoria Bălți și Ghenadie Mîra, președintele Judecătorii Anenii Noi.