88% dintre companii sunt afectate negativ de scăderea cererii la produse și servicii. Camera de Comerț Americană a prezentat rezultatele unui studiu realizat în perioada 30 martie – 6 aprilie, în baza informațiilor furnizate de 315 companii din toate sectoarele economiei naționale, producători de bunuri și furnizori de servicii.

Potrivit studiului, la nivel de piață, 88% dintre companii sunt afectate negativ de scăderea cererii la produse și servicii. Printre alți factori care influențează activitatea companiilor se regăsesc și restricțiile de activitate impuse de starea de urgență în proporție de 74%, lipsa materiei prime și/sau perturbări în lanțul logistic în proporție de 34%. Provocările cu care se vor confrunta întreprinderile în următoarele 2-5 luni, potrivit respondenților, va fi deficitul de capital circulant – 87% și 64% – lipsa materiei prime și/sau perturbații pe lanțul logistic.

Impactul pandemiei COVID-19 asupra companiilor din Moldova și așteptările antreprenorilor au fost principalele subiecte abordate în cadrul unei ședințe online, la care au luat parte ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, reprezentanții Camerei de Comerț Americane în Moldova și Consiliului Economic pe lângă Prim-Ministru.

Potrivit lui Sergiu Railean, ministerul va analiza oportunitățile de elaborare a programelor preferențiale de creditare, cu subvenționarea unei părți din dobândă sau garantarea unei părți mai extinse din valoarea creditului. În acest sens, Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întrepriderilor Mici și Mijlocii urmează să-și revizuiască fondurile, formate atât cele din bugetul de stat, cât și din cele internaționale.