Autoritățile vor să introducă, prin politica fiscală pentru anul viitor, impozitarea persoanelor juridice nerezidente care prestează servicii persoanelor fizice rezidente ale Republicii Moldova. Norma se conține în proiectul propus pentru consultări publice.

Mai exact, Codul fiscal urmează să fie completat cu o normă că subiecţii impozabili sunt și:

  • nerezidenții ce desfășoară activitate de întreprinzător fără deținerea formei organizatorico-juridice în Republica Moldova, ce prestează servicii prin intermediul rețelelor electronice și obțin venituri de la persoanele fizice rezidente a Republicii Moldova ce nu desfășoară activitate de întreprinzător, precum și nerezidenții ce desfășoară activitate de întreprinzător fără deținerea formei organizatorico-juridice în Republica Moldova, prin intermediul cărora are loc achitarea de către persoanele fizice rezidente a Republicii Moldova, ce nu desfășoară activitate de întreprinzător, a serviciilor beneficiate prin intermediul rețelelor electronice de la alți nerezidenți, locul livrării cărora se consideră a fi Republica Moldova.

Autoritățile au stabilit că servicii prestate prin intermediul rețelelor electronice de către subiecții impozabili se consideră prestarea serviciilor prin rețelele informaționale de telecomunicații, inclusiv prin rețeaua web mondială Internet, automatizat cu utilizarea tehnologiilor informaționale. La astfel de servicii au fost atribuite:

  • acordarea dreptului de utilizare a programelor pentru calculatoare (inclusiv și jocuri pentru calculatoare), bazelor de date prin rețeaua Internet, inclusiv și prin acordarea accesului la distanță la ele, precum și up-gradul lor și lărgirea posibilităților funcționale;
  • acordarea serviciilor de publicitate în rețeaua Internet, inclusiv și cu utilizarea programelor pentru calculatoare și bazelor de date, ce funcționează în rețeaua Internet, precum și acordarea suprafețelor (spațiilor) de publicitate în rețeaua Internet;
  • acordarea serviciilor privind plasarea ofertelor privind procurarea (comercializarea) mărfurilor (servicii, lucrări), drepturilor patrimoniale în rețeaua Internet;
  • prestarea prin rețeaua Internet a serviciilor privind acordarea posibilităților tehnice, organizaționale, informaționale și altora, efectuate cu utilizarea tehnologiilor și sistemelor informaționale, pentru stabilirea contactelor și încheierea tranzacțiilor între vînzători și cumpărători (inclusiv acordarea spațiilor de comerț, ce funcționează în rețeaua Internet în regim on – line, pe care cumpărătorii potențiali propun prețul său prin intermediul procedurii automatizate și părțile se notifică privind comercializarea prin mesajul remis ce se formează automatizat);
  • asigurarea și sau susținerea existenței comerciale sau personale în rețeaua Internet, susținerea resurselor informaționale a utilizatorilor (site-urilor și sau paginilor din rețeaua Internet), asigurarea accesului la ele a altor utilizatori ai rețelei, acordarea utilizatorilor a posibilităților de modificare a lor;
  • stocarea și prelucrarea informației cu condiția că persoana ce acordă această informație, are acces la ea prin rețeaua Internet;
  • acordarea în regim on-line puterii computaționale pentru plasarea informației în sistemele informaționale;
  • acordarea domen-urilor, prestarea serviciilor de hosting;
  • prestarea serviciilor de administrare a sistemelor informaționale, site-urilor în rețeaua Internet;
  • prestarea serviciilor, acordate în mod automatizat prin rețeaua Internet la introducerea datelor de către cumpărătorul serviciilor, prestarea serviciilor de căutare, selectare și sortare a datelor la cerere, acordarea acestor date utilizatorilor prin rețelele informaționale și de telecomunicații (în special rapoarte de la burse în timp real, traducerea automată în timp real);
  • acordarea prin rețeaua Internet a drepturilor de utilizare a cărților (edițiilor) electronice și altor publicații electronice, materialelor informaționale, de învățământ, prezentărilor grafice, pieselor muzicale cu text sau fără text, pieselor audiovizuale, inclusiv și prin acordarea accesului la distanță la ele pentru vizualizare sau ascultare;
  • prestarea serviciilor de căutare și/sau acordare beneficiarului a informației privind cumpărătorii potențiali;
  • acordarea accesului la sistemele de căutare în rețeaua Internet;
  • ducerea statisticii pe site-urile din rețeaua Internet;
  • transmisia digitală de programe radio sau TV;
  • acordarea accesului la contentul audio-vizual.

Valoarea impozabilă pentru serviciile prestate prin intermediul rețelelor electronice de către subiecții impozabili va reprezintă valoarea achitată de cumpărători, fără TVA. Termenul obligației fiscale se va considera data efectuării plății, inclusiv a plății în prealabil.