Conform datelor statistice privind evoluţia pieţei serviciilor de Internet fix în bandă largă în anul 2019, prelucrate de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), numărul total al abonaţilor care preferă serviciile respective a crescut, comparativ cu anul 2018, cu 7,6%, însumând 670,5 mii. Totuşi cei mai mulţi solicitanţi au optat pentru conexiunile prin fibră optică (FTTx), numărul cărora a crescut cu 14,7%, alcătuind 452,3 mii şi prin cablu coaxial, care s-au majorat cu 20,6%, însumând 53,5 mii. În acelaşi timp, numărul abonaţilor care au contractat conexiuni prin xDSL a scăzut cu 10,5% şi au totalizat circa 163 mii, iar al celor ce utilizează alte tehnologii s-a redus cu 28% şi au alcătuit 1,7 mii. Rata de penetrare a acestor servicii, raportată la 100 locuitori, a crescut timp de 1 an cu 2,2 puncte procentuale, ajungând la 25%.

Potrivit aceloraşi date, în anul de referinţă numărul abonaţilor care au optat pentru conexiunile care permit viteze mari de transfer al datelor, de peste 100 Mbps, a crescut cu 64,4%, alcătuind circa 103 mii, iar numărul celor ce au contractat conexiuni care permit viteze cuprinse între 30-100 Mbps s-a majorat cu 9,2% şi au totalizat puţin peste 370 mii. Totodată, numărul abonaţilor la conexiuni ce permit viteze cuprinse între 10-30 Mbps s-a redus cu 10,1%, însumând circa 175 mii, la conexiuni cu viteze între 2-10 Mbps au scăzut cu 7,9%, alcătuind 7,7 mii, iar cei care utilizează conexiuni de până la 2 Mbps au scăzut cu 20,6%, totalizând 14,9 mii.

Datele statistice prezentate ANRCETI de către cei 97 de furnizori activi pe piaţa serviciilor de acces la Internet fix în bandă largă arată că vânzările realizate pe acest segment de piaţă au crescut, faţă de anul 2018, cu 5,7%, totalizând 1,36 miliarde lei. Cea mare creştere, de 56,3%, a vânzărilor acestor servicii a întregistrat-o compania Orange Moldova, o creştere de 8,6% a avut compania StarNet şi o creştere de 3,6% a înregistrat compania Moldtelecom. Totodată, vânzările cumulative ale celorlalţi furnizori de pe această piaţă au scăzut cu 4,9%. Urmare a acestei evoluţii, venitul mediu lunar per abonat (ARPU) la serviciile respective, a scăzut cu 1,6% şi a însumat 176,1 lei.

Cotele medii de piaţă a celor mai mari furnizori de servicii de acces la Internet fix în bandă largă, în funcţie de veniturile înregistrate în anul 2019, au fost următoarele: Moldtelecom - 62,6%, StarNet - 21,5%, Orange Moldova – 5,6%. Cota medie de piaţă a celorlalţi furnizori a fost de 10,3%.