ODIMM în parteneriat cu Ministerul Economiei au elaborat Primul Mecanism de Avertizare Timpurie pentru companiile aflate în dificultate. Acest mecanism va contribui atât la evitarea dificultăților financiare ale companiilor, cât și la diminuarea efectelor negative ale crizei actuale. Inițiativa a fost dezvoltată în proiectului transnațional DanubeChance 2.0 ”Acceptarea eșecului pentru a facilita accesul antreprenorilor la a doua șansă în regiunea Dunării”, din care face parte Republica Moldova și alte 13 țări din regiunea Dunării. 

Prin aplicația lansată, antreprenorii care se confruntă cu dificultăți în afaceri, vor putea face o radiografie a companiei și detecta punctele vulnerabile ale afacerii, iar ulterior, vor putea beneficia de mentorat pentru redresarea și resetarea managementului.

Totodată, a fost elaborat un proiect de Program național “A doua Șansă", destinat antreprenorilor autohtoni, care se confruntă cu dificultăți în gestionarea businessului, sunt în prag de faliment sau doresc să lanseze o nouă afacere. 

Pe parcursul anului curent, prin intermediul proiectului, au fost organizate 3 sesiuni de instruire „Trial and Error” pentru antreprenorii autohtoni în regiunile Nord, Centru și Sud,  care au fost axate pe îmbunătățirea managementului companiei, aspecte motivaționale și gestiunea resurselor. Astfel, cinci companii autohtone au beneficiat de servicii de accelerare a afacerii, prin care experții în domeniu au ghidat antreprenorii în procesul de revitalizare sau restructurare a afacerii.

Proiectul DanubeChance 2.0 “Acceptarea eșecului pentru a facilita accesul antreprenorilor la a doua șansă în regiunea Dunării” este co-finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Programului Transnațional Dunărea. Proiectul și-a propus să dezvolte politici antreprenoriale pentru a doua șansă și soluții practice pentru îmbunătățirea culturii antreprenoriale pentru a evita pierderea potențialului antreprenorial și a depăși stigmatizarea antreprenorilor după falimentul afacerii. Proiectul DanubeChance2.0 a fost implementat de un consorțiu format din 17 parteneri, care provin din 13 țări ale Regiunii Dunării: Slovenia, România, Germania, Austria, Ungaria, Croația, Bosnia și Herțegovina, Moldova, Ucraina, Belgia, Italia, Slovacia și Serbia.