Planta de canabis ar putea fi legalizată, pentru prima dată în România, în scop medicinal. Recent, a fost înregistrat spre dezbatere la Senat un proiect de lege care propune legalizarea plantei de canabis în scop medicinal și care reglementează condițiile în care se poate cultiva, recolta și comercializa aceasta pe teritoriul României.

Propunerea numără peste 80 de semnatari și vine cu reglementări în ceea ce privește situațiile și afecțiunile în care astfel de tratamente ar putea fi administrate.

Canabisul ar putea fi legalizat în scop medical în România, conform Proiectului de lege privind regimul juridic al plantei canabis, al substanţelor si preparatelor ce conţin canabis, utilizate în scop medical în care se precizează, printre altele, și eventualele afecțiuni pentru care s-ar putea prescrie tratament pe bază de canabis. Proiectul a fost înregistrat în dezbatere la Senat, iar pentru a se aplica trebuie să fie adoptat de Parlament, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.

Printre altele, în propunerea legislativă se specifică și anumite detalii privind componentele plantei de canabis și întrebuințarea tratamentelor pe baza acestei plante. Mai exact, în textul propunerii legislative se precizează că legea se va referi „(...) în special la componente precum canabicromenul, canabinolul, acidul canabidolic, canabigerolul și tetrahidrocanabivarinul, care pot avea efecte neuroprotectoare(...)”.

Potrivit textului proiectului de lege, tratamentele pe bază de canabis vor putea fi prescrise pentru a scădea durerea cronică (în special în cazul pacienților care suferă de cancer) sau pentru a determina creșterea apetitului și reducerea pierderii în greutate, simptome asociate cu HIV/SIDA.

Pe lângă ameliorarea durerii cronice, medicamentele și preparatele pe bază de canabis vor putea fi eliberate și pentru diverse afecțiuni psihologice. Textul proiectului menționează faptul că simptomele psihozei, ale sindromului Tourette, ale epilepsiilor și ale bolilor Parkinson și Alzheimer ar putea fi ameliorate prin administrarea tratamentelor cu canabis.

De asemenea, și cei care suferă de artrită, astm, glaucom sau boala Crohn vor putea beneficia de rețete pentru aceste medicamente.

În textul propunerii legislative se mai menționează și faptul că acest gen de tratament poate contribui la reducerea riscului de diabet și obezitate și la atenuarea durerilor menstruale, ceea ce poate însemna că și persoanele care sunt în pericol de a face diabet sau persoanele care suferă de dureri menstruale vor putea beneficia de aceste medicamente.

Sursa: avocatnet.ro