Cetățenii Republicii Moldova ar putea călători în Ucraina doar cu buletinul de identitate, fără pașaport. Executivul a aprobat astăzi semnarea unui Acord dintre Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind călătoriile fără vize ale cetăţenilor.

Proiectul de acord a fost elaborat de partea ucraineană și prevede oferirea cetățenilor ambelor state a posibilității de a călători în baza actelor de uz intern pentru a facilita călătoriile reciproce.

În cazul cetățenilor Ucrainei, Acordul prevede posibilitatea traversării frontierei în baza pașapoartelor cu purtător de date electronice fără contact, iar în cazul cetățenilor Republicii Moldova – în baza buletinelor de identitate.

De asemenea, Acordul reglementează cerințele de ședere fără viză a cetățenilor din amebele state pe teritoriul statului parte.