Încă cinci magistrați au decis să candideze pentru un mandat în Consiliul Superior al Magistraturii, după ce anterior șase judedcători au depus cereri similare.

Potrivit Asociației Judecătorilor, au mai depus cereri de a candida în calitate de membru al CSM următorii cinci judecători:

  • Angela Bostan, judecător CA Chișinău;
  • Nelea Budăi, vicepreședinte CA Chișinău;
  • Viorica Dodon, magistrate Judecătoria Chișinău;
  • Iana Talmaci, magistrate Judecătoria Strășeni;
  • Anatolie Țurcan, judecător CSJ.

Aceștia se alătură astfel altor șase pretendenți pentru un mandat în Consiliu:

  • Aureliu Postică;
  • Ion Chirtoacă;
  • Nicolae Craiu;
  • Dmitrii Fujenco;
  • Alexandru Gheorghieș;
  • Mariana Stratan.

Amintim că, potrivit deciziilor Adunării Generale Extraordinare a Judecătorilor din 27 septembrie, noua componență a CSM urmează a fi aleasă în cadrul unei noi Adunări, programată pentru 25 octombrie. Asta după ce la Adunarea din 27 septembrie au fost revocați din funcții actualii membri ai Consiliului.

Potrivit legislației în vigoare Consiliul Superior al Magistraturii este constituit din12 membri. În componenţa Consiliului intră judecători şi profesori de drept titulari, precum şi preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, ministrul justiţiei şi Procurorul General, care sunt membri de drept.

Trei membri ai CSM din rândul profesorilor de drept titulari, selectaţi în mod deschis şi transparent de către Comisia juridică, numiri şi imunităţi a Parlamentului în urma unui concurs public, se aleg de către Parlament cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.

Şase membri din rândul judecătorilor, inclusiv doi membri supleanţi, sunt aleşi în CSM prin vot secret de către Adunarea Generală a Judecătorilor, aceştia reprezentînd toate nivelurile instanţelor judecătoreşti. Se consideră aleşi membri şi membri supleanţi ai CSM, judecătorii care au acumulat mai mult de jumătate din voturile celor prezenţi la adunare, conform ordinii descrescătoare a voturilor obţinute.