Igor Popa, fost avocat al ex-premierului Vlad Filat, a fost obligat de instanță să dezmintă declarațiile făcute despre clientul său în cadrul unei emisiuni televizate, precum și în timpul unei conferințe de presă.
Astăzi, Vlad Filat a obținut câștig de cauză în acțiunea civilă pentru apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale înaintată în judecată încă în urmă cu aproape patru ani.
Dezmințirile urmează să fie difuzate prin aceleași modalități prin care s-au răspândit informațiile false și defăimătoare. Vedeți mai jos ce mesaj este obligat să transmită fostul avocat:


Amintim că, în data de 7 decembrie 2020, Comisia de etică și disciplină a Uniunii Avocaților i-a retras licența de apărător lui Igor Popa.
Avocatul lui Igor Popa, Vitalie Zama, susține că decizia de astăzi a fost emisă în lipsa sa și a clientului său deși a cerut amânarea ședinței. ”Prin decizia instanței de a continua ședința și de a examina cauza civilă în fond în lipsa reprezentantului legal, s-au încălcat flagrant dreptul constituțional la apărare și dreptul la un proces echitabil, prevăzute de legislația națională și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), susține Zama.
Pagina BizLaw a fost creată cu ajutorul asistenţei acordate de către Ambasada SUA în Moldova.