Părinții care au ieșit în concediu pentru îngrijirea copilului, dar au decis ulterior să revină la muncă cu program deplin, vor putea beneficia de salariu și de indemnizația lunară pentru creșterea copilului până la trei ani. Noile reguli se vor aplica din data de 1 iulie 2019. Modificările au fost aprobate, ieri, de Guvern.

Conform proiectului, plata indemnizației se va păstra dacă beneficiarul:

  • se angajează;
  • își reia activitatea de muncă;
  • se eliberează înainte de expirarea concediului pentru îngrijirea copilului.

În prezent, dacă persoana care beneficiază de acestă indemnizaţie îşi reia activitatea în condiţiile timpului de muncă integral, înainte de expirarea concediului pentru îngrijirea copilului sau se angajează la o altă unitate, indemnizaţia stabilită se suspendă. Aceasta poate fi, însă, stabilită unei alte persoane care se va ocupa de îngrijirea copilului.

Totodată, din anul 2020 dreptul la indemnizația lunară pentru creșterea copilului va fi realizat opțional, conform unuia dintre cele două moduri propuse de autorități, și anume:

  • din data acordării concediului pentru îngrijirea copilului și până în data împlinirii vârstei de trei ani a acestuia, cu menținerea schemei actuale de acordare și plată a indemnizației de creștere a copilului - în cuantum de 30 % din baza de calcul stabilită pentru fiecare an;
  • din data acordării concediului pentru îngrijirea copilului și până în data împlinirii vârstei de doi ani a acestuia - în cuantum de 60% pentru primul an și în cuantum de de 30 % pentru al doilea an. La alegerea acestei opțiuni, pentru perioada după împlinirea vârstei de doi ani, indemnizația lunară pentru creșterea copilului nu se va acorda.

Autoritățile spun că scopul introducerii acestor opțiuni este promovarea măsurilor de dezvoltare a unor scheme motivaționale și de suport pentru părinți, dar și încurajarea  acestora să revină în câmpul muncii. De asemenea, autorii spun că proiectul vine să asigure implicarea echitabilă a părinților în procesul de creștere și educare a copiilor.