Institutul Național al Justiției a lansat un nou curs de instruire inițială a candidaţilor la funcţii de judecător şi de procuror. Timp de 18 luni, 40 de audienți își vor face studiile la unicul centru de formare judiciară din țară.

La eveniment a fost prezent președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, precum și președintele Consiliului Superior al Procuraturii Angela Motuzoc, președintele Comisiei pentru examenele de admitere, Nina Crăciun, audienți, membri ai Consiliului INJ, judecători, procurori, reprezentanți ai mediului academic și formatori INJ.

”E o onoare pentru noi și, în același timp, o oportunitate să vă zicem și să vă demonstrăm, din prima sursă, că INJ este o instituție performantă care are misiunea de a asigura formări de calitate prin inovațiile implementate și reformele produse în ultimii ani”, a declarat Diana Scobioală, director al INJ, la începutul ceremoniei.

La rândul său, șeful statului a declarat că reforma în justiție trebuie începută și gândită în procesul de instruire a viitorilor magistrați și procurori ai țării.

”Cea mai valoroasă și prețioasă investiție a statului este în factorul uman, în oameni, investiție care apoi trebuie demonstrată prin profesionalism, virtute și verticalitate. Am subliniat faptul că INJ trebuie să devină cale unică de acces în profesia de judecător și procuror, iar statul să valorifice pe deplin această investiție a sa. Consider că prioritatea și accentul trebuie pus pe absolvenții INJ, pe tineri bine școliți, iar accederea în profesie a altor categorii, în baza vechimii în muncă, trebuie minimalizată”, a spus Dodon.

În aceeași zi, încadrați în cursul de instruire inițială pentru perioada octombrie 2019-aprilie 2021, cei 20 de candidați la funcția de judecător și 20 de candidați la funcția de procuror au făcut cunoștință cu programul de formare pe care îl vor urma la Institutul Național al Justiției.

De la înființarea sa și până în prezent, Institutul Național al Justiției a oferit sistemului de justiție unsprezece promoții de absolvenți, dintre care 241 de candidați la funcția de procuror și 162  – la funcția de judecător. La admiterea din acest an au participat 119 de concurenți: 48 de persoane s-au înscris în cursa pentru studii la funcția de judecător, iar 71 – pentru studii la funcția de procuror. În actuala sesiune de admitere la INJ, concurenții au susținut testul psihologic (electronic) eliminatoriu, testul de specialitate (electronic) și proba orală.