Curtea Constituțională a fost sesizată de un avocat să exercite controlul constituționalității câtorva prevederi din Legea cu privire la statutul, autorizarea și organizarea activității de interpret și traducător în sectorul justiției.

Autorul solicită controlul constituționalității următoarelor prevederi ale Legii:

  • art. 1 alin. (3), care prevede: ”Prin excepție de la alin. (2), în cazurile în care nu există interpreți și/sau traducători autorizați din/în limbile pentru care se solicită interpretarea și/sau traducerea ori interpreții și/sau traducătorii autorizați nu pot fi contractați pentru efectuarea interpretării și/sau traducerii, organele indicate la alin. (1) pot folosi persoane care cunosc limbile din/în care se face interpretarea și/sau traducerea, dar care nu sunt autorizate”;
  • art. 5 alin. (2), care prevede: ”Prevederea alin.(l) lit. a) nu este obligatorie în cazul interpreților și traducătorilor din sau în una din limbile orientale ori rar folosite prevăzute într-o listă aprobată de Guvern, precum și interpreților semnelor celor surzi, muți ori surdomuți.”;
  • art. 23 alin. (3), care prevede: ”Până la obținerea autorizației potrivit prezentei legi, interpreții și traducătorii solicitați de organele prevăzute la art.l alin.(l) vor desfășura în continuare această activitate, cu condiția îndeplinirii prevederilor art. 5”.

Avocatul susține că aceste prevederi contravin Constituției. Potrivit acestuia, organul de urmărire penală, dar și instanțele de judecată, care sunt obligate să asigure acuzații cu interpreți/traducători autorizați, abuzează de alin. (3) al art. 1din Lege, și nu mai asigură acuzații cu interpreți/traducători autorizați, ci cu persoane care nu sunt autorizate în modul stabilit.

Referitor la art. 5, alin. (2)din Legea menționată, autorul notează că, deși prin acest aliniat legiuitorul a acceptat asigurarea în locul interpreților și traducătorilor din limbile orientale sau rar folosite cu persoane neautorizate, organul de urmărire penală abuzează de acest aliniat și deja și interpreții/traducătorii de limba rusă, care nu este orientală sau rar folosită, sunt înlocuiți cu interpreți/traducători neautorizați.

De asemenea, autorul sesizării susține că și art. 23 alin. (3)al Legii contravene Constituției, notând că, deși prin acest aliniat este permisă activitatea în calitatea de interpret/traducător a persoanelor care activau în aceste calități la momentul adoptării legii, până la obținerea autorizațiilor corespunzătoare, organele de urmărire penală și instanțele de judecată abuzează și de acest aliniat și admit până în prezent activitatea în calitatea de interpret/traducător a persoanelor care nu sunt autorizate în modul stabilit. Avocatul subliniază că prin aliniatul (4) din art. 23 al aceleiași legi, s-a permis activitatea în calitatea de interpret/traducător a persoanelor neautorizate doar un termen strict determinat - 6 luni.

În sesizarea depusă se mai indică că neasigurând acuzatul cu un interpret autorizat, statul încalcă dreptul petiționarului de a cunoaște ”în ce concret se învinuiește”, iar în consecință, acuzatul nu-și poate forma o poziție clară de apărare, fiindu-I încălcat dreptul constituțional la apărare.

La fel, autorul susține că asigurând o învinuire clară persoanelor care cunosc limba de stat, prin prevederile contestate, clientul său, vorbitor de limba rusă, este pus pe poziție de inegalitate cu acestea și este discriminat ”din motiv că este de o altă naționalitate”.

În baza sesizării, apărătorul solicit Curții Constituționale ridicarea excepției de neconstituționalitate a celor trei prevederi.