Un mecanic de tren din Japonia şi-a dat în judecată angajatorul care i-a reţinut 56 de yeni (0,43 euro) din salariu drept penalizare, după ce a provocat o întârziere de un minut în sistemul feroviar nipon recunoscut pentru punctualitatea sa, transmite hotnews.ro.

Mecanicul de tren a depus o plângere la începutul acestui an împotriva West Japan Railway Company (JR West), una dintre cele mai importante companii de transport feroviar din Japonia, care l-a amendat pentru o greşeală profesională - o întârziere de un minut - în iunie 2020.

El pretinde despăgubiri de 2,2 milioane de yeni (16.815 euro) pentru prejudiciul moral cauzat de acest calvar.

Bărbatul a trebuit să manevreze un tren fără călători către o linie secundară din gara Okayama din vestul Japoniei, însă a greşit peronul.

Această eroare a condus la o întârziere în schimbarea mecanicului de locomotivă, iar trenul a părăsit gara şi a ajuns la depou cu un minut mai târziu decât era prevăzut.

Societatea feroviară a declarat că reţinerea din salariu este justificată, iar compania a aplicat regula sa "fără muncă, fără plată".

La rândul său, salariatul susţine că întârzierea în cauză este o eroare umană minoră şi nu o absenţă în timpul programului său de lucru.