Asociația Presei din Brazilia a anunțat că îl va da în judecată pe președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, după ce acesta i-a expus pe jurnaliști infecției cu noul coronavirus pentru că și-a dat jos masca în timpul unei conferințe de presă,.

Reprezentanții asociației îl acuză pe Bolsonaro că nu a respectat distanța socială adecvată față de reporteri și că și-a dat jos masca în fața lor în timpul conferinței de presă televizate în care a anunțat că a fost testat pozitiv cu COVID-19.

Ei mai spun că Bolsonaro a pus în pericol viețile jurnaliștilor prezenți la eveniment: ”Țara nu poate privi în continuare fără să reacționeze acest comportament care este mai mult decât iresponsabil și constituite infracțiuni clare împotriva sănătății publice”, a spus președintele asociației, Leandro Magalhaes.

Și parlamentarul brazilian Marcelo Freixo a scris, pe Twitter, că l-a acționat în judecată pe Bolsonaro pentru ”încălcarea articolelor 131 și 132 ale codului penal prin scoaterea măștii în timpul unui interviu în care anunța că are coronavirus”.

Jair Bolsonaro a fost testat pozitiv cu COVID-19, marți, după ce a început să aibă simptomele bolii și să se simtă rău. În condițiile în care țara pe care o conduce este a doua cea mai afectată din lume, cu peste 1,6 milioane de cazuri, Bolsonaro a minimalizat constant amploarea pandemiei și a spus despre coronavirus că este „doar o gripă mică”.

Anterior, acesta a fost obligat de judecători să poarte mască în public.

Sursa: digi24.ro