Noul Guvern își propune să construiască un stat de drept veritabil, cu instituții funcționale, care să fie eficiente și să lupte, în primul rând, cu marea corupție. În programul de guvernare publicat se menționează că ”Republica Moldova are nevoie de o justiție dreaptă și de demararea unei lupte reale împotriva corupției. Or aceasta subminează dezvoltarea țării – fără a combate corupția, țara nu se poate dezvolta, iar oamenii vor continua să plece în străinătate”.

Mai exact, în domeniul justiției urmează să fie întreprinse următoarele acțiuni prioritare:

  • elaborarea, adoptarea și implementarea legii cu privire la evaluarea extraordinară a judecătorilor și procurorilor sub aspectul emiterii actelor ilegale și al corespunderii averilor cu veniturile oficiale în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneția și jurisprudența Curții Constituționale;
  • reformarea Curții Supreme de Justiție. Micșorarea numărului judecătorilor și transformarea ei într-o instanță de casație și care ar asigura uniformizarea practicii judiciare. Participarea la procesul de selecție a noilor judecători ai CSJ a experților independenți, inclusiv internaționali;
  • reformarea Procuraturii Anticorupție (PA) după modelul DNA din România, cu limitarea competențelor acesteia exclusiv la marea corupție și restructurarea Centrului Național Anticorupție. Participarea la procesul de selectare a procurorilor PA a unei comisii independente de experți, inclusiv internaționali. PA va dispune de tot instrumentarul, dar și de independența necesară pentru a investiga dosare de mare corupție;
  • după reformarea PA, analiza oportunității și, după caz, constituirea Tribunalului (instanță judecătorească specializată) și a Curții de Apel Anticorupție. Participarea la procesul de selectare a judecătorilor a unei comisii independente de experți, inclusiv internaționali. Tribunalul și Curtea de Apel Anticorupție vor examina în fond și, respectiv, în apel dosarele de mare corupție instrumentate de PA;
  • asigurarea numirii și promovării judecătorilor și procurorilor de către CSM și CSP conform unor criterii obiective bazate pe merit, ţinând cont de pregătirea profesională, de integritatea, de competențele şi eficienţa candidaţilor printr-o procedură transparentă, excluzând imixtiunea factorului politic sau a favoritismului;
  • asigurarea verificării eficiente a averilor funcționarilor publici/demnitarilor de către ANI, inclusiv prin invitarea unei misiuni internaționale de specialiști care să lucreze împreună cu inspectorii de integritate. Verificarea prioritară a averilor deputaților, miniștrilor, judecătorilor, procurorilor și altor funcționari și demnitari de rang înalt sau care dețin funcții sensibile la săvârșirea actelor corupționale;
  • revizuirea sistemului de instruire inițială și continuă a judecătorilor și procurorilor și reorganizarea Institutului Național al Justiției pentru a crea premisele pentru o îmbunătățire vizibilă a calității actului de justiție. Creșterea considerabilă a numărului audienților;
  • elaborarea și adoptarea legislației în vederea fortificării competențelor și capacităților SIS în lupta împotriva corupției.
  • reformarea profundă a legislației de procedură penală, în vederea debirocratizării și ordonării procesului penal;
  • introducerea unui sistem public unic de înregistrare și evidență a dosarelor penale și contravenționale, pentru a exclude manipulările cu dosare. Asigurarea efectivă în practică a distribuirii aleatorii a cauzelor în instanțele de judecată;
  • excluderea aplicării nejustificate a arestului și a interceptării ilegale a convorbirilor telefonice. Prevenirea și investigarea torturii și a relelor tratamente și ameliorarea condițiilor de detenție din instituțiile de detenție, inclusiv instituții psihiatrice și cele sociale. Finalizarea construcției unui nou penitenciar în locul Penitenciarului nr.13;
  • consolidarea activității Oficiului Avocatului Poporului prin asigurarea independenței instituției și dezvoltării capacităților de promovare și asigurare a drepturilor omului, inclusiv asigurarea cu un sediu potrivit;
  • implementarea procesului de optimizare a hărții judecătorești în vederea asigurării accesului cetățeanului la justiție calitativă;
  • consolidarea profesiilor juridice în sistemul de drept național (avocatura, notariatul, medierea, executorii, experții judiciari);
  • revizuirea cadrului legal în vederea eficientizării activității inspecțiilor de profil și a răspunderii disciplinare/civile/penale a judecătorilor, procurorilor și a altor actori din sistemul justiției;
  • promovarea și consolidarea mecanismelor extra-judiciare de soluționare a litigiilor;
  • implementarea și consolidarea utilizării tehnologiilor informaționale în sectorul justiției;
  • îmbunătățirea sistemului de efectuare a expertizelor, pentru a preveni tergiversarea procedurilor;
  • convenirea cu Uniunea Europeană asupra instituirii unui mecanism de diagnostic, monitorizare și sprijin pentru statul de drept din Republica Moldova. Prin sistemul respectiv (similar Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) implementat în România şi în Bulgaria în 2007), se va asigura o evaluare periodică și obiectivă a rezultatelor reformării sectorului justiţiei și a luptei împotriva corupției.