"Moldretail Group" SRL (titularul mărcii - "Linella") are undă verde pentru a prelua o nouă companie. Plenul Consiliului Concurenței a anunțat că a autorizat operațiunea de concentrare economică ce să referă la preluarea de către ”Moldretail Group” a controlului asupra întreprinderii ”DiNova” SRL.

Autoritatea de concurență menționează că operațiunea de concentrare economică notificată va avea loc pe piața comercializării cu ridicata a produselor lactate pe întreg teritoriul Republicii Moldova, piața comercializării cu ridicata a grăsimilor pe întreg teritoriul Republicii Moldova și pe piața comercializării cu ridicata a băuturilor nealcoolice pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

În urma analizei concentrării economice notificate în luna iunie, Consiliul Concurenței a constatat că operațiunea este compatibilă cu mediul concurențial.

”DiNova” SRL face parte din același grup cu CIC ”Fidesco” SRL, companie pe care "Moldretail Group" SRL intenționează, de asemenea,  să o preia. O decizie a autorității de concurență privind această notificare nu a fost deocamdată comunicată.