Consiliul Concurenței a anunțat că analizează operațiunea de concentrare economică ce urmează a se realiza prin achiziționarea cotei de 100% din capitalul social al CIC "Fidesco" SRL (titularul mărcii - "Fidesco") de către "Moldretail Group" SRL (titularul mărcii - "Linella").

Cele două companii implicate în operațiunea de concentrare economică desfășoară activitate de comercializare cu amănuntul al produselor preponderent alimentare de consum curent.

În vederea stabilirii compatibilităţii concentrării economice cu mediul concurenţial normal, autoritatea de concurenţă va analiza operaţiunea notificată, în conformitate cu Legea concurenţei nr. 183 din 11.07.2012 şi Regulamentul privind concentrările economice, aprobat prin Hotărîrea Plenului Consiliului Concurenţei nr. 17 din 30.08.2013.

Consiliul Concurenţei este interesat în obţinerea observaţiilor şi punctelor de vedere de la agenţii economici terţi referitor la modul în care concentrarea economică notificată, afectează sau poate afecta concurenţa de pe piaţa dată.

Observaţiile şi punctele de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă prin fax, la numărul: 022 27 37 43, prin e-mail, la adresa: office@competition.md sau prin poştă la următoarea adresă: Consiliul Concurenţei, MD-2001, Chișinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 73/1.