Fotbalistul Lionel Messi își poate înregistra numele drept marcă comercială, după o bătălie juridică de nouă ani, în urma unei decizii a instanței supreme din UE.

Curtea Europeană de Justiție a respins apelul companiei spaniole de ciclism Massi și a oficiului UE de proprietate intelectuală EUIPO.

Fotbalistul Barcelonei și-a folosit pentru prima dată numele drept marcă de îmbrăcăminte sportivă în 2011. Dar compania Massi a susținut că asemănarea dintre logo-urile lor ar provoca confuzie.

Curtea Europeană de Justiție a admis că reputația jucătorului ar putea fi luată în considerare atunci când se analizează dacă publicul va fi capabil să facă diferența dintre cele două mărci.

Procedând astfel, a confirmat o decizie a Tribunalului General al UE din 2018 potrivit căreia fotbalistul era prea cunoscut pentru a se putea produce confuzie.

Massi, care vinde îmbrăcăminte și echipamente pentru ciclism, a avut succes în primă instanță, dar a pierdut atunci când Lionel Messi a făcut recurs.

Messi, în vârstă de 33 de ani, care poartă tricoul numărul 10, a fost desemnat de șase ori jucătorul anului și este cel mai bine plătit fotbalist din lume, potrivit Forbes. Câștigurile sale totale pentru 2020 sunt de 126 milioane de dolari.

Sursa: mediafax.ro