Persoanele domiciliate în stânga Nistrului și municipiul Bender vor putea dobândi cetățenia Republicii Moldova prin recunoaștere, printr-o procedură simplificată. Aceasta este prevăzută în proiectul noului Regulament cu privire la procedura dobândirii şi pierderii cetăţeniei Republicii Moldova, care urmează a fi examinat în ședința Guvernului din 21 noiembrie.

Astfel, potrivit prevederilor documentului, solicitanții din stânga Nistrului nu vor mai trebui să prezinte adeverința care confirmă domicilierea lor la data de 23 iunie 1990 pe teritoriul Republicii Moldova şi până în prezent. Aceste documente nu erau recunoscute în Moldova, fiind emise de pretinsele autorităţi transnistrene, iar solicitanții nu aveau alternativa de a obţine acest document de la autorităţile din Moldova. În lipsa documentelor ce confirmă apartenenţa la cetăţenia Republicii Moldova, persoanele respective erau considerate cu statut juridic nedeterminat.

Noul Regulament prevede substituirea adeverinţei respective printr-un cumul de documente ce atestă că persoana domicilia legal şi obişnuit la data de 23 iunie 1990 pe teritoriul Republicii Moldova şi continuă să locuiască până în prezent.

Astfel, pentru a obține cetățenia Moldovei prin recunoaștere, locuitorii din stânga Nistrului, vor trebui să prezinte următoarele documente:

  • actul de identitate: paşaportul cetăţeanului străin sau documentul de călătorie, iar pentru persoana căreia i s-a acordat dreptul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova și permisul de ședere, sau buletinul de identitate, pentru persoana căreia i s-a recunoscut statutul de apatrid sau de beneficiar de protecţie internaţională, sau actul care identifică persoana şi confirmă domiciliul acesteia pe teritoriul Republicii Moldova eliberat de autoritatea competentă pentru străini din Republica Moldova, pentru solicitantul statutului de apatrid; al reprezentantului legal în cazul minorului sau al persoanei supuse măsurii de ocrotire judiciară sub forma tutelei;
  • documentele ce atestă dreptul de reprezentare – pentru persoana reprezentată;
  • documentele de stare civilă ale solicitantului şi ale copiilor săi minori;
  • documentele care confirmă domicilierea persoanei la data de 23 iunie 1990 pe teritoriul Republicii Moldova şi până în prezent;
  • autobiografia în care se indică suplimentar date despre starea civilă, adresa de domiciliu, activitatea de muncă, date despre soţ (soţie) şi despre rudele de gradul I (părinţi, copii);
  • certificatul de cazier judiciar din ţara (ţările) al cărei cetăţean este, din Republica Moldova, iar persoanele care domiciliază pe teritoriul altui stat, prezintă documentul respectiv şi din ţara de domiciliere;
  • două fotografii de dată recentă, de dimensiunea 4,5x3,5 cm, color, mat, pe fond alb. În cazul persoanei reprezentate, suplimentar se depune o fotografie de dimensiunea 10×15 cm, care să corespundă aceloraşi cerinţe;
  • dovada achitării taxelor şi a tarifelor stabilite pentru prestarea serviciului respectiv.

Procedura nouă mai prevede că persoana responsabilă din cadrul autorităţii competente, în temeiul documentelor prezentate întocmeşte cererea respectivă care se prezintă solicitantului sau persoanei care îl reprezintă, pentru confirmarea autenticităţii documentelor prezentate şi a datelor consemnate în aceasta, prin aplicarea semnăturii în locul rezervat. 

Ulterior, cererea cu documentele aferente se expediază Serviciului de Informații și Securitate (SIS), pentru avizare. SIS prezintă avizul său argumentat în termen de până la o lună, iar în cazul în care sunt necesare investigaţii suplimentare care nu se încadrează în acest termen, informează în scris autoritatea competentă solicitantă. În aceste situații termenul de prezentare a avizului poate fi prelungit cu cel mult trei luni.

Ca urmare a examinării cererii şi a coordonării acesteia cu SIS, directorul Agenției Servicii Publice aprobă avizul privind dobândirea cetăţeniei Republicii Moldova prin recunoaştere. În temeiul avizului, persoana recunoscută cetățean al Republicii Moldova se ia în evidenţă în Registrul de stat al populaţiei sau în fișierul manual – în cazul persoanelor care renunţă la numărul de identificare de stat al persoanei fizice şi la evidenţa automatizată în Registrul de stat al populației. Termenul de examinare a cererilor pentru dobândirea cetăţeniei prin recunoaştere nu poate depăşi şase luni.