Anunțul privind concursul anunțat de Consiliul Superior al Magistraturii pentru ocuparea a trei funcții în cadrul Curții Supreme de Justiție, inclusiv funcții de conducere, a fost publicat în Monitorul Oficial. Prin urmare, persoanele care doresc să-și încerce puterile, pot depune dosarele la CSM.

Mai exact, este vorba despre funcțiile de:

  • președinte al Curții Supreme de Justiție;
  • vicepreședinte al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ din cadrul Curții Supreme de Justiție;
  • judecător la Curtea Supremă de Justiție .

CSM a stabilit că dosarele pot fi depuse în termen de 20 de zile din data publicării anunțului în Monitorul Oficial, prin urmare, termenul limită este 26 februarie. La aceste funcții pot candida persoanele înscrise în Registrul participanţilor la concursul pentru suplinirea funcţiilor vacante de judecător, vicepreşedinte sau președinte al instanţei judecătoreşti.

Pentru a se înscrie în concurs, magistrații trebuie să prezinte următoarele documente:

  • cererea de participare;
  • curriculum vitae actualizat;
  • motivarea personală;
  • certificatul medical privind starea sănătății, în cazul expirării valabilității acestuia la data depunerii cererii.

Mai multe informații despre concurs pot fi accesate aici.