Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a decis, cu vot unanim, aplicarea mai multor măsuri stimulative de politică monetară. Astfel, rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt a fost diminuată cu 0,25 puncte procentuale, până la 3,0 la sută anual. Prin această măsură sunt create condiții pentru menținerea inflației în intervalul de variație de ± 1,5 p.p. de la ținta inflației de 5,0 la sută pe termen mediu. Decizia se bazează pe evaluarea informațiilor macroeconomice recente disponibile din mediul intern și extern și asumările luate în calcul la elaborarea noii runde de prognoză.

Totodată, Comitetul executiv a stabilit nivelul ratelor de dobândă de 5.5 la sută la creditele overnight și de 0.5 la sută la depozitele overnight. Diminuarea cu 1.0 p.p. a coridorului ratelor are menirea de a calibra instrumentele de politică monetară cu scopul eficientizării mecanismului de transmisie a deciziilor de politică monetară.

În același timp, a fost diminuată norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă cu câte 1,0 p.p. , până la 32,0 la sută,  pentru perioadele de aplicare 16 august 2020 – 15 septembrie 2020 și, respectiv, 16 septembrie 2020 – 15 octombrie 2020. Pentru aceleași perioade, a fost majorată norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în valută liber convertibilă cu câte 3.0 p.p., până la 27,0 la sută. Decizia de echilibrare în continuare a normelor rezervelor obligatorii, abordată și în cadrul discuțiilor de luna trecută cu FMI, are drept scop îmbunătățirea intermedierii financiare în moneda națională.

În ședință a fost aprobat și Raportul asupra inflației. Conform prognozei cuprinse în raport, cererea agregată va genera presiuni dezinflaționiste până în trimestrul III 2021, preponderent, pe seama măsurilor întreprinse de autorități pentru atenuarea crizei pandemice și diminuarea cheltuielilor bugetare în prima jumătate a anului curent.

În acest context, cererea agregată internă și impulsul fiscal negativ precum și, diminuarea unor tarife reglementate vor constitui principalii factorii cu acțiune dezinflaționistă. Totodată, o influență proinflaționist vor avea diminuarea producției agricole în anul curent, restricțiile de export la unele produsele agroalimentare în regiune, efectul produselor cu caracter puternic sezonier și ajustarea accizelor.