McDonald’s a pierdut exclusivitatea utilizării mărcii ”Mc” pentru o serie de produse și servicii.

Compania irlandeză Supermac a obținut un succes parțial în urma plângerii la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală. Supermac a susținut că McDonald nu a utilizat prefixul ”Mc” în ceea ce privește anumite produse.

Deși EUIPO a confirmat mărcile comerciale ale McDonald cu referire la o gamă largă de produse precum ”McNuggets”, ”McMuffin” și ”McFlurry”, compania americană nu se va mai bucura de utilizarea exclusivă a  prefixului ”Mc” pentru anumite produse, ca băuturile fierbinți, produsele din carne, siropurile și altele.

Amintim că, la începutul acestui an, McDonald’s a pierdut procesul împotriva fast-food-ului irlandez Supermac’s pentru dreptul asupra mărcii comerciale Big Mac în Europa.

Potrivit deciziei, Supermac’s poate extinde rețeaua pe teritoriul Marii Britanii. De asemenea, compania poate numi orice produs de-al său ”Big Mac”.

Potrivit EUIPO, corporația americană nu a demonstrat că utilizează de fapt marca comercială Big Mac.

Sursa: juridice.ro