Loteria Națională întinde o mână de ajutor medicilor din țară și contribuie la creșterea siguranței celor care sunt în prima linie a lupte cu infecția COVID-19. În cadrul campaniei ”Avem grijă de Dumneavoastră”, zece spitale raionale au primit până acum donații de consumabile de protecție. 

Acțiunea a fost salutată de cei care luptă pentru sănătatea oamenilor. ”Zilnic avem un consum mare de mijloace de protecție individuală, pentru că trebuie să protejăm personalul nostru și suntem foarte recunoscători. Instituția nu întotdeauna are posibilitate să cheltuiască banii necesari pentru achiziția celor necesare”, spune directorul Spitalului Raional ”Isaac Gurfinchel” din Comrat, Nina Railean.

Colega sa de la Ceadîr-Lunga precizează că donația Loteriei Naționale a venit la timp. ”Este un ajutor actual, oferit la timp, care va fi folosit pentru protejarea cadrelor noastre medicale, aflate în prima linie de interacțiune cu pacienții”, precizează Natalia Popazoglo, director interimar al Spitalului Raional Ceadîr-Lunga. 

La rândul său, Alexandru Cazacu, directorul Spitalului Raional Căușeni, afirmă că datorită ajutorului Loteriei Naționale, poate fi redus riscul pentru medici.

”Atunci când lucrătorii sunt asigurați cu echipament de protecție și respectă toate cerințele, șansele de infectare sunt mult mai mici”, a precizat specialistul.

În cadrul campaniei sociale ”Avem grijă de Dumneavoastră”, Loteria Națională va oferi donații pentru mai mult de 30 de spitale raionale ca să reducă riscul de infectare a personalului medical cu noul coronavirus. Donația va include câte 100 de litri de lichid bactericid pentru dezinfectarea mâinilor, 30 de costume de protecție, 250 de perechi de mănuși și 1000 de măști pentru fiecare spital. 

Actuala campanie este o continuare a unor acțiuni sociale ample, desfășurate în acest an. Până acum, în jur de 6200 de familii din sate au primit ajutor din partea Loteriei Naționale sub formă de colete alimentare și mijloace de dezinfectare a mâniilor. În cadrul aceleiași campanii, Loteria Națională a oferit Institutului de Medicină Urgentă un aparat performant de ventilare a plămânilor.

P.