Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis convocarea Adunării Generale a Judecătorilor în 26 martie 2021, ora 10:00, în incinta Palatului Republicii Moldova din orașul Chișinău. Hotărârea a fost aprobate la reuniunea de săptămâna aceasta.

Menționăm că, Adunarea Generală a Judecătorilor a fost planificată, anterior, pentru data de 23 octombrie. Întrunirea a fost anulată după avizului dat de Agenția Națională de Sănătate Publică, în care se spunea că este inoportună organizarea ședinței cu participarea a 449 magistrați pe timp de pandemie. La fel, mai multe instanțe de judecată au solicitat, atunci, Consiliului Superior al Magistraturii să nu oblige judecătorii să participe la reuniune sau să găsească o locație în aer liber pentru ședință.

La reuniunea din octombrie, magistrații urmau să aleagă:

  • un membru permanent al Consiliului Superior al Magistraturii, din rândul judecătorilor de nivelul judecătoriilor. Funcția a fost devenit vacantă o dată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi legislative;
  • patru membri permanenți ai Colegiului pentru selecția și cariera judecătorului, organ specializat al CSM, doi din rândul judecătorilor, un reprezentant al curților de apel și un reprezentant al Curții Supreme de Justiție. În 2020 expiră mandatele de membru al Colegiului exercitate de către magistrații Nicolae Craiu și Liliana Catan, de la Curtea Supremă de Justiție, Alexandru Gheorghieș, de la Curtea de Apel Bălți și Mihail Macar, de la Judecătoria Hîncești;
  • doi membri ai Colegiului de evaluare a performanțelor judecătorilor: din rândul judecătorilor, un membru; din rândul curților de apel, un membru. Funcțiile vor deveni vacante o dată cu expirarea mandatelor de membru ale judecătorilor Nelea Budăi, de la Curtea de Apel Chișinău și Dumitru Gherasim, de la Judecătoria Bălți.

Agenda noii întruniri nu a fost, deocamdată, făcută publică.