Ministerul Economiei și Infrastructurii a publicat, în Monitorul Oficial, un ordin prin care se instituie, începând cu 1 ianuarie 2019 până la 15 februarie 2020, restricții temporare la modificarea programului de transport rutier interraional prin introducerea de noi rute și majorarea numărului de curse. Totodată, în Lista operatorilor de transport antrenați la deservirea rutelor/curselor incluse în acest program nu vor putea fi introduși noi operatori de transport la deservirea în comun a rutelor/curselor date.

Conform ordinului, autoritățile vor demara procedura de inventariere şi optimizare a programului de transport rutier interraional și a Listei operatorilor de transport antrenați la deservirea rutelor/curselor incluse în acest program. Și anume, Agenţia Națională Transport Auto va crea grupuri de  lucru, cu cooptarea reprezentanților Ministerului Economiei și Infrastructurii, autogărilor și asociațiilor reprezentative din domeniul transporturilor rutiere de persoane care, în termen de până în data de 30 iunie 2019, vor efectua verificări privind îndeplinirea de facto a serviciilor regulate interraionale, cu deplasare la fiecare autogară.

De asemenea, Agenţia Națională Transport Auto, până în data de 31 iulie 2019, va notifica prin scrisori recomandate, operatorii de transport care au admis încălcări ale prevederilor Codului transporturilor rutiere, pentru remedierea imediată a deficiențelor constatate. În caz de neremediere a deficienților în termen de 30 zile, Agenția Națională Transport Auto va acționa în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (21) a Codului transporturilor rutiere și art. 27810, art. 27811 ale Codului de procedură civilă din Republica Moldova, cu informarea trimestrială a Ministerului Economiei și Infrastructurii pentru întreprinderea măsurilor ce se impun conform atribuțiilor funcționale.

Rezultatele verificărilor şi propunerile privind modificarea programului de transport rutier interraional și Listei operatorilor de transport antrenați la deservirea rutelor/curselor incluse în acest program vor fi prezentate Direcției Transport a Ministerului Economiei şi Infrastructurii până la începutul anului 2020.

Direcția Transport va examina rezultatele verificărilor și va prezenta spre aprobare, până în data de 15 februarie 2020, varianta finală a modificărilor în programul de transport rutier interraional și Lista operatorilor de transport antrenați la deservirea rutelor/curselor incluse în acest program.