Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza Mititelu și Antonovici v. Republica Moldova. În speță, reclamanții au fost achitați de către prima instanță de comiterea infracțiunii de omor, în timp ce Curtea de Apel i-a condamnat fără a examina în mod direct probele și declarațiile principalului martor al acuzării. Curtea Supremă de Justiție a respins recursul reclamanților.

Invocând încălcarea Articolelor 6 §§ 1 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reclamanții s-au plâns că procesul penal desfășurat împotriva lor nu a fost echitabil, deoarece ei ar fi fost condamnați în baza declarațiilor martorului acuzării A. B., oferite autorităților din Germania, fără a avea posibilitatea de a-i adresa întrebări și fără ca acesta să fi fost reaudiat.

Guvernul a invocat că reclamanții nu au solicitat instanțelor naționale audierea martorului A. B., iar vinovăția lor în comiterea infracțiunii imputate era dovedită si prin alte probe ale acuzării.

Curtea a notat că reclamanții nu au renunțat la dreptul lor de a verifica declarațiile lui A. B. și au invocat în recursul lor că declarațiile acestuia, oferite autorităților din Germania, nu puteau fi folosite ca probe fără ca acesta să fie audiat și de către instanța de judecată. De asemenea, Curtea a subliniat că deși autoritățile Republicii Moldova au încercat să îl citeze o dată pe A. B., ele au renunțat la tentativele lor după ce A. B. nu s-ar fi conformat solicitării. Totodată, deși A. B. a recunoscut autorităților din Germania că a ajutat reclamanții să ascundă corpul victimei, autoritățile Republicii Moldova nu au luat în considerare posibilitatea de a-l pune sub învinuire pentru complicitate la omor și să solicite extrădarea lui de către autoritățile din Germania. La fel, acestea nu au luat în considerare posibilitatea de a-l audia prin videoconferință. Prin urmare, Curtea nu a fost convinsă că autoritățile naționale au întreprins toate eforturile rezonabile pentru a asigura prezența martorului A. B. la proces. Totodată, în opinia Curții, condamnarea reclamanților s-a bazat exclusiv pe declarațiile lui A. B., deoarece celelalte probe erau indirecte și nu puteau determina în mod direct condamnarea reclamanților.

În cele din urmă, Curtea a notat că nici Curtea de Apel și nici Curtea Supremă de Justiție nu au explicat de ce au ajuns la o altă concluzie decât prima instanță cu privire la valoarea probantă a declarațiilor lui A. B., acestea eșuând să verifice credibilitatea declarațiilor martorului.

Prin urmare, Curtea a conchis că reclamanților le-a fost restricționat dreptul de a audia martorul A. B., declarațiile căruia au jucat un rol decisiv în condamnarea lor. Prin urmare, Curtea a constatat că a avut loc o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție.

În consecință, Curtea le-a acordat reclamanților câte 3.000 euro pentru prejudiciul moral și suma totală de 1.500 de euro pentru costuri și cheltuieli.