Consiliului de administrație al Comisiei Naționale a Pieței Financiare a dispus, ieri, revocarea administrării speciale provizorii din cadrul CA Moldasig SA. Informația a fost publicată pe pagina web a autorității.

Moldasig a fost pusă sub administrare specială la sfârșitul lunii iulie, facându-se referire la respectarea cerințelor privind acționarii semnificativi, beneficiarii efectivi și cotele calificate. Mai exact, autoritatea de supraveghere a preluat în gestiune nemijlocită acțiunile suspendate și nou-emise ale Moldasig SA, în cuantum de 480.000 unități (79,98%), prin exercitarea tuturor drepturilor și obligațiilor acționarului, și instituirea administrării speciale provizorie a companiei de asigurări.

Între timp, în data de 6 septembrie a fost convocată și adunarea generală extraordinară a acționarilor.

Menționăm că, în ultimii ani, acțiunile Moldasig au fost scoase la vânzare de mai multe ori, însă fără succes. Mai mult, de fiecare dată valoare acțiunilor se devaloriza cu până la câteva milioane de lei. De exemplu, dacă în ianuarie 2018 pachetul a fost expus la vânzare la prețul de 35 de milioane de lei (568,48 lei per acțiune), în iunie 2019, valoare acestuia a fost de aproape două ori mai mică, doar 16,02 milioane de lei (261,91 lei per acțiune).

Totuși, în luna iunie, șeful statului a anunțat că vânzarea pachetului de acțiuni al companiei Moldasig a fost sistată până la o reevaluare a acțiunilor Moldasig pentru a le comercializa la o valoare de piață reală.