Ședințele de judecată în cazul persoanelor plasate în detenție se vor desfășura prin teleconferință. Asta înseamnă că persoanele deținute nu vor mai fi transportate în instanțe pentru a participa la ședințele de judecată. Un regulament în acest sens a fost propus pentru examinare Guvernului de către Ministerul Justiției. 

Ședințele de judecată prin teleconferință vor avea loc doar în cazul în care vor fi întâlnite situațiile prevăzute de art. 469, art. 4731 și 4732 din Codul de procedură penală și numai dacă implică comunicarea prin intermediul aplicației de teleconferință.

Potrivit documentului, toate instituțiile penitenciare din țară sunt dotate cu echipamentul necesar pentru a face teleconferințe. Administratorul tehnic al aplicației de teleconferință este Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică, care va trebui să asigure conexiunea între instanțele judecătorești și penitenciare, funcționalitatea aplicației, dar și confidențialitatea comunicării.

Conexiunea se va face prin parole temporare, care va fi transmisă grefierului și angajatului împuternicit al instituției penitenciare, în plic sigilat, care au obligația s-o modifice odată cu recepționarea link-ului de acces la aplicația de teleconferință. 

Anterior, Consiliul Superior al Magistraturii a desemnat judecătoriile Orhei și Cahul, Curtea de Apel Chișinău și Curtea Supremă de Justiție drept instanțe-pilot pentru testarea sistemului de teleconferință în cauze penale. De cealaltă parte, Penitenciarul Brănești a fost desemnat pentru a testat aplicația.

Pilotarea sistemului de teleconferință a avut loc în în perioada noiembrie 2018 – februarie 2019 în baza Regulamentului privind pilotarea desfășurării ședințelor de judecată în cauzele penale cu participarea deținuților prin utilizarea sistemului de teleconferință, aplicabilitatea căruia s-a extins doar pentru perioada pilotării, timp în care a fost testată funcționalitatea aplicației și evaluat mecanismul de organizare a ședințelor de judecată cu participare procesuală de la distanță. 

Cum vor avea loc ședințele de judecată prin intermediul teleconferinței, citiți mâine pe BizLaw.