Termenul de exploatare permis la importul autovehiculelor destinate pentru transportul a maxim 20 de persoane, clasificate la poziția tarifară 8702, ar putea fi majorat până la zece ani. Prevederile se conțin într-un proiect înregistrat în Parlament.

Autorul proiectului menționează că prin modificările și completările anterioare la articolul 20 alin. (4) din Codul vamal s-a admis o eroare care vizează dreptul de import a unui mijloc de transport clasificat la poziţia tarifară 8702. Și anume, în redacția actuală norma stabilește condiţii inechitabile privind importul mijloacelor de transport clasificate la această poziţie tarifară. Asta pentru că legea prevede că persoanele fizice rezidente au dreptul de a introduce pe teritoriul țării mijloacele de trasport auto destinate transportării a mai mult de 20 de persoane, cu termenul de exploatare de până la zece ani, iar în cazul autovehiculelor destinate transportării a maxim 20 de persoane, acest termen este de până la șapte ani. Asta chiar dacă ambele categorii de mijloace de transport sunt incluse la aceiași poziție tarifară, 8702.

Prin urmare, în nota informativă a proiectului se menționează că putem constata că un microbuz, a cărui pașaport tehnic deţine 21 de locuri, poate fi importat în ţară cu termenul de exploatare de până la 10 ani, iar unul de 19 locuri, nu poate, deoarece legea indică că un alt termen de exploatare. Astfel, dreptul de import a unui microbuz cu termenul de exploatare de până la zece ani este determinat numai de două locuri. Autorul modificărilor spune că este inexplicabilă această limită de locuri impusă în legislaţie, care determină în final termenul de exploatare a autovehiculului necesar la import. Potrivit legislaţiei în vigoare autovehiculele clasificate la poziţia tarifară 8702 sunt predestinate pentru transportul de minim zece persoane, fără a fi determinată limita maximă de Iocuri.

Autorul mai spune că în condițiile actuale, persoanele care vor să importe, de exemplu, un autovehicul pentru a transporta persoane cu dizabilităţi locomotorii, care au numai 14 locuri, poate întâmpina impedimente financiare mai mari decât persoanele care cumpără un microbuz pentru a presta servicii de transport a pasagerilor și a bagajelor.

Modificarea termenul de șapte ani în zece ani urmează să fie făcută la art 20 alin (4) liniuţa a cincea din Codul vamal și la art 10 alin (1) lit a) liniuța a cincea din Legea cu privire la modul de introducere și scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice.