Peste 18 judecători şi 8 procurori din România au depus cereri de pensionare în prima săptămână din anul 2021, după anunţul ministrului Justiţiei privind creşterea vârstei de pensionare a magistraţilor. Pentru comparație, în aceeaşi perioadă a anului trecut, doar cinci judecători şi un procuror au formulat cerere de pensionare, scrie adevărul.ro.

În prezent, în jur de 450 de magistraţi din cei 7.000 activi în instanţele şi parchetele din România îndeplinesc condiţia de vechime de 25 de ani în profesie pentru a se pensiona. Potrivit reprezentanților instanțelo de judecată, pensionarea în masă a judecătorilor ar duce la prelungirea proceselor cu anii și la o supraîncărcare a persoanelor care rămân în sistem.

Ministrul Justiției de la București a anunțat într-o conferinţă de presă că va propune creşterea vârstei de pensionare a magistraţilor. ”Sunt îngrijorat de numărul mare de cereri de pensionare. Vom propune creşterea vârstei de pensionare, astfel ca un magistrat să nu mai poată ieşi la pensie la 48 de ani”, a spus Stelian Ion.

Între timp, ca urmare a valului de cereri depuse, Ministerul Justiției din România a emis un comunicat de presă prin care anunță că autoritățile s-au răzgândit și au renunţat la ideea de a majora vârsta de pensionare a magistraţilor. În schimb, urmează să fie propusă abrogarea normelor potrivit cărora magitraţii ar putea să iasă la pensie după numai 20 de ani de vechime în profesie.