Plenul Curții Constituționale au constatat, astăzi, că potrivit articolelor 134 alin. (1) și (2), 140 alin. (2) din Constituție, orice act al Curții Constituționale (hotărâre, aviz, decizie) pronunțat în legătură cu exercitarea unei competențe prevăzute expres în Constituție este definitiv și nu poate fi supus niciunei căi de atac. Decizia a fost emisă ca urmare a sesizării unor deputați.

Curtea a reținut că textul ”hotărârile Curții Constituționale” din articolul 140 alin. (2) din Constituție nu distinge nici în funcție de tipurile actelor pe care Curtea le pronunță (hotărâre, decizie, aviz), nici în funcție de conținutul acestora. Prin urmare, toate actele Curții, pronunțate în exercitarea competențelor sale constituționale sunt definitive. Noțiunea de ”hotărâre” este una generală şi cuprinde toate tipurile de acte ale Curții: hotărâre, decizie, aviz. Indiferent de denumirea lor, actele respective, sunt definitive şi nu pot fi atacate.

Curtea a notat că actele emise în cadrul exercitării competențelor constituționale exclusive ale Curții Constituționale nu pot fi supuse cenzurii nici sub aspectul constituționalității, nici în privința legalității, de nici o autoritate publică, inclusiv de instanța de judecată în procedură de contencios administrativ. Constituţia nu împuternicește alte autorități publice să examineze o hotărâre a Curții Constituționale și să o considere ca fiind neconstituțională sau ilegală.

De altfel, dacă s-ar accepta posibilitatea contestării în ordinea contenciosului administrativ a actelor Curții emise ca urmare a exercitării competenței expres prevăzute în Constituție, s-ar admite intervenția directă a puterii judecătorești în probleme ce vizează funcționalitatea Curții, aducându-se atingere principiilor supremației Constituției și separării puterilor în stat, realizarea cărora tocmai trebuie să fie asigurată de Curtea Constituțională. Eventualul control judecătoresc al actelor instanței de jurisdicție constituțională menționate supra ar submina rolul Curții Constituționale de gardian al Constituției și cel de a fi un organism independent care se supune numai Legii Supreme.

Astfel, dacă garantul supremației Constituției ar putea fi supus controlului unei alte autorități a statului, atunci statutul constituțional al Curții Constituționale de unică autoritate de jurisdicție constituțională ar fi iluzoriu și fictiv.

În acest sens, Curtea a menționat că unicul instrument de verificare și modificare a hotărârilor Curții Constituționale este revizuirea acestora, care constituie o atribuție exclusivă a Curții Constituționale.

Totodată, magistrații constituționali au spus că în sensul articolelor 136 alin. (3) și 140 alin. (2) din Constituție, hotărârile Curții Constituționale privind alegerea și destituirea din funcție a Președintelui Curții Constituționale sunt definitive și nu pot fi supuse niciunei căi de atac.

Curtea a reținut că alegerea și demiterea Președintelui Curții reprezintă o atribuție constituțională a Curții Constituționale. Prezența unui text expres în Constituție referitor la alegerea Președintelui Curții Constituționale, text care acoperă, în mod rezonabil, și destituirea sa din funcție, face ca aceste proceduri să dobândească un caracter strict constituțional.

Decizia completă poate fi accesată aici.