Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) a aprobat, recent, noi indicatori de calitate pentru serviciile de comunicații electronice și Metodologia de măsurare a acestora. Documentele urmează să fie publicate în Monitorul Oficial și vor fi în vigoare din 15 martie.

Astfel, furnizorii de comunicaţii electronice vor prezenta către ANRCETI şi vor publica pe site-urile lor informațiile privind calitatea serviciilor de comunicații electronice pentru două categorii de indicatori de calitate: administrativi și tehnici. Indicatorii administrativi reprezintă termenul de conectare iniţială la reţea, frecvenţa reclamaţiilor utilizatorilor finali, frecvenţa reclamării deranjamentelor şi termenul de remediere al acestora, termenul de soluţionare al reclamaţiilor.

Totodată, indicatori de calitate tehnici sunt:

  • indicatori aferenţi serviciilor de telefonie mobilă – rata de blocare a apelurilor, rata apelurilor întrerupte, timpul de stabilire a apelului, rata de acoperire cu servicii voce şi rata SMS-urilor livrate cu succes;
  • indicatori aferenţi serviciilor de acces la Internet mobil în bandă largă – viteza de transfer al datelor, timpul de descărcare completă a paginii web, întârzierea de transfer al pachetelor de date, rata de acoperire a populaţiei cu servicii de date;
  • indicatori aferenţi serviciilor de acces la Internet fix în bandă largă – viteza de transfer al datelor, întârzierea de transfer al pachetelor de date, variaţia întârzierii, rata pierderilor de pachete de date.

Monitorizarea și evaluarea parametrilor de calitate a serviciilor de telefonie mobilă, SMS-urilor și serviciilor de transfer al datelor, furnizate prin intermediul rețelelor publice mobile celulare terestre GSM, UTMS și LTE, va fi asigurată de IP ”Serviciul Național de Management al Frecvențelor Radio”.

Potrivit autorităților, noile reguli vor asigura o înțelegere mai bună din partea utilizatorilor finali a informației privind calitatea serviciilor de telefonie mobilă (servicii voce şi SMS) şi a serviciilor de transfer al datelor, fără necesitatea ca aceştia să aibă cunoştinţe profunde în materie de tehnologii.