Guvernul a aprobat astăzi numirea a doi noi secretari de stat la Ministerul Justiției și demisia din aceste a funcții a Veronicăi Mihailov-Moraru și a lui Dmitrii Russu.

Avocata Veronica Mihailov-Moraru a deținut această funcție timp de două luni și jumătate, iar Dmitrii Russu doar 8 zile.

Funcțiile acestora vor fi preluate de Radu Foltea și Eduard Serbenco.

Radu Foltea a activat ca consultant juridic național în cadrul Secției justiție penală și aplicarea legii din cadrul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova.

Eduard Serbenco a deținut și anterior funcția de secretar de stat al, dar și viceministru al ministerului Justiției. De asemenea, Serbenco a participat la concursul pentru selectarea candidaților la funcția de judecător al Curții Constituționale din partea Guvernului.