Parlamentul a decis crearea unei Comisii speciale care se va ocupa de selectarea candidaților la funcția de Ombudsman. Aceasta urmează a fi alcătuită din deputați membri ai Comisiei drepturile omului și relații interetnice și ai Comisiei juridice, numiri și imunități.

Mai exact, din partea Comisiei drepturile omului și relații interetnice au fost înaintați:

  • Doina Gherman;
  • Igor Vremea;
  • Oazu Nantoi;
  • Ion Leucă;
  • Nicolae Pascaru.

Din partea Comisiei juridice, numiri și imunități:

  • Vasile Bolea;
  • Eugeniu Nichiforciuc;
  • Denis Ulanov;
  • Dinu Plîngău;
  • Alexandr Suhodolski.  

Conducerea comisiei urmează să fie aleasă la prima reuniune a membrilor desemnați. Comisia va desfășura concursul public, va selecta și va propune Parlamentului candidații pentru funcția de Avocat al Poporului (Ombudsman).

De menționat că, în data de 4 februarie, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Hotărârea privind încetarea mandatului Avocatului Poporului înainte de termen și a declarat vacantă funcția de Avocat al Poporului. Interimatul funcției de Ombudsman este exercitat de către Maia Bănărescu, avocatul poporului pentru drepturile copilului, până la numirea de către Legislativ a unei noi persoane în această funcție.