Două femei au ajuns în instanță după ce copiii lor au stricat un telefon. Mai exact, o fetiță l-a lovit pe un băiețel peste umăr, fiind supărată pentru că o filma, iar cel din urmă a scăpat telefonul jos care s-a stricat. Cheltuielile de reparație au fost estimate la 1.050 de lei. 

Mama fetiței, în urma solicitării celeilalte mame să repare prejudiciul, a refuzat să facă acest lucru. În adresa ei a fost expediată și o somație de achitare a prejudiciului. 

Ulterior, reclamanta (mama băiețelului) s-a adresat în instanță și a solicitat să fie admise pretențiile sale și, din contul pârâtei (mama fetiței), să fie încasată suma de 1.050 de lei și cheltuielile de judecată în mărime de aproximativ 157 de lei.

Instanța de fond a admis acțiunea și s-a încasat de la pârâtă sumele solicitate. Ulterior, pârâta a depus apel, care a fost admis. În urma acestei decizii, din contul femeii care a cerut repararea prejudiciului s-au încasat cheltuielile de judecată în mărime de 112, 50 de lei. 

Nefiind de acord, mama care s-a ales cu telefonul stricat, a depus recurs. În motivarea acestuia a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o neîntemeiată, contradictorie, emisă contrar prevederilor legii şi pasibilă de a fi casată, deoarece instanţa de apel, admiţând apelul, a comis o eroare gravă de interpretare a legii, concluziile sale sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii, fiind depăşite atribuţiile prin încasarea cheltuielilor de judecată, deşi acestea nu au fost cerute de parte. La fel, aceasta a indicat că minora, prin acţiunea de lovire a minorului, a comis o faptă ilicită cu vinovăţie şi prin lege este obligată să repare prejudiciul. 

Aceasta a mai indicat că fetița, chiar dacă era filmată de băiețel, nu avea niciun drept să-l lovească, dar urma să adreseze o plângere organelor competente. Mai mult, ”acţiunea de a filma şi acţiunea de a lovi sunt total diferite. Acţiunea de lovire în calitate de autoapărare pentru acţiunea de filmare nu poate fi considerată o acţiune licită, astfel minora s-a aflat într-o eroare că prin acţiunea de lovire are dreptul la autoapărare”, se spune în motivarea recursului.

La fel, în recurs se mai spune că deteriorarea telefonului s-a produs în urma lovirii, nu a filmării, fapt pentru care băiețelul nu ar fi vinovat de cele întâmplate.

În urma examinării recursului, Curtea Supremă de Justiție a decis să caseze hotărârea instanței de apel și a menținut decizia instanței de fond prin care mama fetiței a fost obligată să repare prejudiciul și să achite cheltuielile de judecată. CSJ a concluzionat că decizia instanței de apel este neîntemeiată în privința faptului că acțiunile minorei au fost cauzate de acțiunile minorului, care a efectuat filmările minorei fără acordul acesteia și refuzul de a șterge înregistrările video din telefonul său.